Sighișoara: Săptămână de rugăciune pentru unitatea creștinilor, la împlinirea a 1.700 de ani de la Sinodul de la Niceea

0 1
A+A-
Reset

farmec.ro

Reprezentații cultelor Evanghelic, Reformat, Ortodox, Romano-Catolic, Unitarian și Greco-Catolic se vor ruga împreună la Sighișoara, timp de șase zile, în cadrul evenimentului tradițional ‘Săptămâna de rugăciune pentru unitatea creștinilor’, inițiat în urmă cu mai mulți ani de către Biserica Evanghelică C. A., ediția actuală fiind dedicată împlinirii a 1.700 de ani de la primul Sinod Ecumenic de la Niceea.

‘Noi ținem ‘Săptămâna de rugăciune pentru unitatea creștinilor’ de mult timp, aici, la Sighișoara, iar din timpul pandemiei am decalat-o pe anotimpul mai călduț, ca să se poată ține slujba afară. Anul acesta se împlinesc 1.700 de ani de la primul Sinod de la Niceea, care se pare că a început în jurul datei de 20 mai. Iar noi, în perioada 19-24 mai, organizăm acest eveniment. Deschiderea o facem cu mai mult fast, avem un simpozion teologic la Biserica Romano-Catolică din Cetatea Medievală, iar la acesta au confirmat reprezentați ai tuturor bisericilor istorice tradiționale din Transilvania. Simpozionul teologic la deschiderea Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor 2025 se numește ‘Sinodalitatea în actualul context ecumenic’, cu ocazia jubileului de 1.700 de ani de la Primul Sinod Ecumenic de la Niceea (325 d. Hr.) la Biserica Romano-Catolică din Sighișoara. Deschiderea va fi lunea viitoare, în 19 mai, la ora 15:00′, a declarat, pentru AGERPRES, protopopul Bisericii Evanghelice C. A. din Sighișoara, Hans Bruno Fröhlich.

La simpozionul din deschiderea evenimentului și-au anunțat participarea ÎPS Kovács Gergely, Arhiepiscopul Romano-Catolic de Alba-Iulia, dr. Ciprian-Vasile Olinici, secretar de stat pentru culte, P.S. Cristian Crișan, episcop auxiliar al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș al Bisericii Greco-Catolice, pr. conf. univ. dr. Oliviu-Petru Botoi, consilier eparhial al Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba-Iulia, vicar episcopal preot dr. Eduard Giurgi, decanul Facultății de Teologie Romano-Catolică, Universitatea București, maica dr. Eliane Poirot, stareța Schitului Stânceni, lector univ. dr. András Bándi, Catedra de Istoria Bisericii al Departamentului pentru Teologie Protestantă al Universității Lucian Blaga Sibiu.

‘Între prelegeri se vor cânta cântece Taizé, iar de la ora 18 va avea loc Vecernia la Biserica Mănăstirii prin care se deschide ‘Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor’, unde întâistătătorii bisericilor istorice din Transilvania vor ține un cuvânt de învățătură. De altfel, în fiecare zi, în perioada 19-24 mai, slujbele ecumenice vor începe de la ora 18:00′, a spus Hans Bruno Fröhlich.

În data de 20 mai, rugăciunea comună va avea loc în Biserica Reformată, în 21 mai, la Biserica Romano-Catolică, în 22 mai, la Biserica Ortodoxă (Catedrala Sfânta Treime), în 23 mai, la Biserica Unitariană, iar în 24 mai, la Biserica Greco-Catolică. AGERPRES

 

epantofi.ro

Adaugă un comentariu

Cele mai recente știri

despre

Site-ul sighisoara-online.com este un portal dedicat orașului Sighișoara, oferind o gamă variată de informații și resurse pentru locuitori și vizitatori

 

Top Citite

©2024  Sighisoara Online – Toate drepturile rezervate