Tragedie imensă, la Sighișoara, unde două surori de doi şi trei ani au murit, după ce au căzut într-un lac artificial, care era îngheţat la suprafaţă. Una dintre fete a păşit pe gheaţă, care a cedat sub greutatea ei. Sora ei i-a sărit în ajutor, dar au sfârşit amândouă în apa îngheţată. Copilele au fost scoase din apă de doi pompieri care locuiau în zonă. Una dintre fetiţie a fost dusă la spital cu elicopterul, iar cealaltă cu ambulanţa. După ore întregi de eforturi au fost declarate decedate.
Cele două copile se jucau pe marginea lacului artificial, aflat pe o proprietate privată. Se aflau la aproape un kilometru distanţă de casă. Una dintre copile a căzut în apa rece şi adâncă după ce gheaţa s-a rupt, iar cealaltă a sărit să o salveze. Amândouă au ajuns neajutorate, în apă. Copilele au început să țipe, iar vecinii care au auzit au sunat în grabă la 112. Dispecerul ISU a alarmat echipajele, dar i-a trimis urgent pe doi pompieri care locuiau în apropiere şi ieşiseră din tură.
Pompier: „Din instinct, nu am stat să ne gândim, am sărit gardul … bine că am ajuns destul de repede şi noi şi echipajele de intervenţie. Toată lumea era în stare de șoc.”
La locul incidentului au intervenit mai multe echipaje de salvare şi a fost solicitat inclusiv un elicopter SMURD. Cele două minore au fost transportate de urgenţă la UPU SMURD Târgu Mureș, una pe cale aeriană, iar cealaltă terestru. La spital, medicii s-au chinuit să le resusciteze zeci de minute, însă fără succes. Copilele s-au stins pe patul de spital.
Aurica Mate, purtător de cuvânt al IPJ Mureş: „Două minore, în vârstă de doi, respectiv patru ani, din Sighișoara, în timp ce se jucau în zona unui bazin de acumulare a apei pluviale au căzut în apă. Cele două minore au fost extrase din bazin, fiindu-le aplicate manevre de resuscitare. Minorele în cauză au fost transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.”
„Inițial, prin dispecerat ni s-a transmis că este vorba despre o singură minoră, dar la fața locului am descoperit că erau două. De fapt, era vorba despre două victime: una de doi ani și alta de patru ani. Ambele erau în stop cardio-respirator. Apa era înghețată, iar singura zonă spartă era cea în care se aflau copiii”, a declarat Donath Bogdan, șef gardă de intervenție.
Cele două surori au fost scoase în stop cardio-respirator și cu hipotermie de către cei doi pompieri. Medicii le-au resuscitat, însă amândouă au murit câteva ore mai târziu, la spital.
În acest caz, polițiștii au deschis o anchetă și încearcă să afle de ce copiii au fost lăsați nesupravegheați.
În momentul tragediei, tatăl fetiţelor era acasă cu alţi doi copii
Mama celor două fetiţe nu se afla acasă la momentul tragediei. Familia se pregăteşte acum de înmormântare, iar poliția cercetează cazul dramatic.
5 comments
Dumnezeu sa le odihneasca in pace !
Dumnezeu să le odihnească în pace!!
Condoleanțe !
Dumnezeu să le odihnească în pace!
Dumnezeu sa le odihneasca in pace !