fashiondays.ro

Vechea policlinică din Sighișoara, modernizată printr-un proiect PNRR

0 comentarii 2 views
A+A-
Reset

Managerul Spitalului Municipal Sighișoara, dr. Tanaszi Sarolta, și ministrul Sănătății din România, prof. univ. dr. Alexandru Rafila, au semnat, în urmă cu câteva zile, contractul de finanțare pentru obiectivul de investiție ”Reabilitarea, modernizarea și dotarea ambulatoriului de specialitate din cadrul Spitalului Municipal Sighișoara”.

Valoarea totală nerambursabilă a contractului de finanțare este de 13.189.116,6 de lei, fără TVA, iar valoarea totală angajată a contractului de finanțare este de 15.737.760,45 de lei, fără TVA, la care se adaugă TVA în sumă de 2.979.817,01 de lei, devenind 18.717.577,46 de lei, cofinanțarea fiind asumată de către Spitalul Municipal Sighișoara, în valoare de aproximativ 2,5 milioane de lei.

 

”S-a semnat contractul de finanțare prin PNRR, pentru proiectul ”Reabilitarea, modernizarea și dotarea ambulatoriului de specialitate din cadrul Spitalului Municipal Sighișoara”, încheiat între Ministerul Sănătății în calitate de coordonator de reforme și investiții, pentru Planul Național de Redresare și Reziliență, Componenta 12 – Sănătate, Investiția 1. Dezvoltarea infrastructurii medicale prespitalicești, Investiția specifică: I1.3: Unități de asistență medicală ambulatorie”, a precizat dr. Tanaszi Sarolta.

Durata proiectului este de 20 de luni, cu termen de finalizare 30 noiembrie 2024.
”Ne bucurăm să putem începe procedurile pentru a readuce la viață clădirea din strada Morii nr. 26 și la finalul proiectului să putem asigura comunității un loc care să le satisfacă cerințele și nevoile, dar și angajații noștri să-și desfășoare activitatea în condiții optime. În ”Vechea policlinică” după finalizarea procesului de lucrări ample de reabilitare, modernizare, dotare cu lift, dorim să amenajăm următoarele structuri și cabinete de specialitate: Recepție – Birou informatii, programări, caserie, Punct de recoltare probe biologice, Laborator de Fizioterapie, Kinetoterapie, Cabinete: Neurologie, Medicină internă, Ortopedie și traumatologie, Recuperare medicală, Pneumologie, Oncologie, Reumatologie, Endocrinologie, Psihiatrie, Diabet zaharat, nutriție și boli metabolice, Oftalmologie, ORL, Chirurgie, Urologie, Obstetrică-Ginecologie, Dermato-Venerologie, Investigații radiologice. Structurile vor fi deservite de către specialiști, atât cei care sunt angajații unității cât și de către noi colegi, posturile necesare funcționării fiind scoase la concurs pe parcurs. Acest proiect va fi un vis devenit realitate și avem speranța că ne veți sprijini în realizarea acestuia, oferind încredere și speranță celor care ne straduim să vă fim alături dorind să o facem cât mai bine!”, a mai transmis dr. Tanaszi Sarolta.



Adaugă un comentariu



despre

Site-ul sighisoara-online.com este un portal dedicat orașului Sighișoara, oferind o gamă variată de informații și resurse pentru locuitori și vizitatori

 

Contact

contact@sighisoara-online.com

Top Citite

©2024  Sighisoara Online – Toate drepturile rezervate