USR şi-a lansat oficial, vineri, candidaţii la alegerile europarlamentare, cu ocazia Consiliului ALDE Europe desfăşurat în premieră la Bucureşti.
Preşedintele USR, Cătălin Drulă, a declarat că lista lansată de USR este „cea mai bună listă pe care o propune vreun partid din România”, cu „oameni cu experienţă, care au dovedit, cărora le pasă de această ţară”.
„Din păcate, România se confruntă cu o guvernare iresponsabilă şi coruptă, o guvernare care a făcut praf bugetul ţării, care guvernează prin decret, în dispreţ faţă de Constituţie. Sunt exact valorile pentru care familia ALDE europeană se luptă: stat de drept, economie privată, antreprenoriat, iniţiativă liberă, lucrurile pe care un guvern în România format din socialiştii de la PSD şi remorca lor de la popular de la PNL lucruri de care îşi poate joc. Anul viitor alegerile europene vor avea o dublă importantă, vor fi, pe de o parte, şansa de a trimite la Bruxelles oameni care să se lupte pentru această ţară, cărora să le pese şi a căror voce să fie auzită”, a afirmat Drulă.
El a menţionat că alegerile europarlamentare deschid „un an electoral crucial în România”, când vor fi toate rundele de alegeri.
„Este momentul în care trebuie să ne luăm ţara înapoi de sub pesedism, unde a dus-o Iohannis, şi să aducem o majoritate de dreapta reformistă, care să aibă grijă de banul public şi respect faţă de Constituţie”, a adăugat liderul USR.
Primarul municipiului Câmpulung, Elena Lasconi, care deschide lista USR pentru europarlamentare, a spus că este nevoie de o schimbare.
„Se goleşte ţara de români pentru că mulţi dintre românii deştepţi care au luat calea pribegiei s-au prins că nu mai merge cu poleiala, că poleiala acestei ţări nu e decât o păcăleală, o minciună şi am rămas puţin cei care cred în schimbare. Iar eu sunt exemplu viu că schimbarea este posibilă şi pentru că avem norocul să facem parte din Uniunea Europeană. Este esenţial să avem oameni buni acolo de unde se dă ora exactă a fondurilor europene. Nu suntem o ţară bogată, iar ţara poate fi salvată prin accesarea de fonduri europene”, a spus Lasconi.
Ea a mai spus că doreşte să facă bine pentru ţară, menţionând că această candidatură a sa la europarlamentare nu este o păcăleală.
„Astăzi nu este 1 aprilie şi eu nu mă joc. Nu am intrat în politică ca să mă joc de a politica. Eu fac cu toată fiinţa mea ce este bine pentru ţară. În continuare, până la alegerile europarlamentare, eu îmi văd de treaba mea de primar, pentru că avem foarte multe proiecte în derulare, trebuie să implementăm foarte multe proiecte şi îmi văd cu seriozitate de treaba de primar, dar eu am spus-o şi o repet: eu vreau să fac lucruri bune pentru România, că România se poate schimba şi cu un oraş mic ca şi Câmpulung Muscel, dar vreau să fac lucruri bune pentru ţară pentru că nu ne mai permitem să pierdem românii”, a adăugat Lasconi, întrebată dacă această candidatură a sa va avea doar rolul de locomotivă pentru listă şi dacă se va întoarce primar.
Lista USR va fi deschisă de următorii candidaţi: Elena Lasconi, Dan Barna, Vlad Voiculescu, Vlad Botoş, Cristina Prună, Radu Mihail, Corina Atanasiu, Adriana Cristian, George Gima, Teodora Stoian, Ramona Goga, Alina Gîrbea, Geta Daniela Drăghici, Alina Totti, Nicolae Mihai Şvab, Emilia Mateescu, Ion Belu, Gabriela Ferguson, Lucia Hang şi Dan Adrian Pop.
Partidul european democrat-liberal ALDE, din care face parte şi USR, organizează vineri şi sâmbătă, la Bucureşti, în premieră, consiliul de toamnă al formaţiunii.
Evenimentul reuneşte peste 200 de delegaţi din 60 de partide din întreaga Europă. AGERPRES