Festivalul cultural Săptămâna Haferland, ajuns la a X-a ediție, se desfășoară în perioada 29 – 31 iulie.
Ediția aniversară a celui mai mare festival dedicat culturii și tradițiilor săsești din Transilvania, va avea loc atât fizic cât și online, în 10 sate din Țara Ovăzului;
Elementele principale ale ediției din 2022 a festivalului sunt promovarea educației interculturale și conservarea mediului înconjurător.
Inițiat în 2012, de către Fundația M&V Schmidt și Fundația Tabaluga/ Peter Maffay Stiftung, festivalul Săptămâna Haferland are misiunea de a promova cultura și tradițiile sașilor din Transilvania și de a dezvolta sectorul turistic din zona respectivă.
Regiunea săsească din Transilvania, cuprinsă între Brașov și Sighișoara, a fost denumită Țara Ovăzului sau Haferland cu sute de ani în urmă, datorită localnicilor care obișnuiau să cultive cu precădere ovăzul, din cauza climatului mai aspru.
“Ideea festivalului cultural a luat naștere în anul 2012. În vara aceea, Peter Maffay m-a invitat la Ziua Porților deschise din Roadeș. Atunci ne-a venit ideea de a ne uni forțele și de a organiza împreună o săptămână culturală. Câteva zile mai târziu ne-a venit și ideea despre culturile de ovăz, pentru că în această zonă dintre Rupea și Sighișoara clima era aspră pentru viticultură. De aceea, se cultiva foarte mult ovăz. Așa am denumit săptămâna culturală Haferland.
Ideea mea, dar și a lui Peter Maffay, a fost de a aduce cât mai mulți oameni mai aproape de obiceiurile și cultura săsească. Prima ediție a Săptămânii Haferland a fost foarte reușită. De exemplu, la festival au participat foarte mulți localnici din satul meu natal, Criț, care se mutaseră demult în Germania.” a declarat Michael Schmidt, președintele Fundației M&V Schmidt și unul dintre fondatorii festivalului Săptămâna Haferland.
Scurt istoric al festivalului cultural Săptămâna Haferland
În 2022 se împlinesc zece ani de când prima ediție a festivalului a avut loc în Țara Ovăzului. Fiecare ediție abordează o tematică diferită cu specific cultural, educațional, despre conservarea și promovarea tradițiilor săsești (2013 – Anul Muzicii, 2014 – Anul Restaurării, 2015 – Anul Educației, 2016 – Anul Familiei, 2017 – Anul Gastronomiei, 2018 – Anul Meșteșugului săsesc, 2019 – Anul Comunității, 2020 – Prima ediție online a festivalului,
2021 – Tradiția merge mai departe în Țara Ovăzului).
Festivalul are loc în fiecare an la sfârșitul lunii iulie – începutul lunii august, iar durata acestuia variază între 3 și 7 zile. Fiecare dintre localitățile incluse în festival prezintă un program propriu, în armonie cu proiectele și specificul cultural.
Fiecare zi a festivalului este diferită. Astfel, participanții se pot bucura de concerte în bisericile fortificate, video – proiecții, baluri tradiționale săsești, trasee de bicicletă, evenimente culinare, muzică și dansuri specifice comunităților din zonă, muzică de fanfară, piese de teatru, recitaluri de poezie, lansări de carte, ateliere de meșteșuguri tradiționale (ateliere de olărit, ateliere de pictură pe lemn, ateliere de pictură pe pânză, ateliere de pâslit), expoziții de costume tradiționale săsești, expoziții de obiecte tradiționale specifice zonei.
Interesul publicului față de festival a crescut de la an la an, ajungând în 2021, la un număr total de peste 18.000 de vizitatori.
Ediția aniversară a festivalului cultural Săptămâna Haferland
Cea de-a X-a ediție a festivalului cultural Săptămâna Haferland cuprinde toate valorile clădite până acum și ne dă ocazia de a privi cu încredere către ceea ce urmează.
Istoria trebuie prețuită. Mai mult decât atât, trebuie scrisă, în continuare, pentru și de către generațiile viitoare. Este esențial să ne cunoaștem și să ne păstrăm tradițiile, să ne protejăm moștenirea și, în același timp, să creștem oamenii de mâine cu respect față de valorile comunității, deschiși spre multiculturalitate și pregătiți pentru a participa la o dezvoltare sustenabilă. De aceea, ediția aniversară a festivalului Săptămâna Haferland va fi concentrată pe copii și tineri, cei care reprezintă viitorul acestei țări.
Elementele principale ale ediției din 2022 a festivalului sunt promovarea educației interculturale și conservarea mediului înconjurător.
“În fiecare an abordăm o tematică nouă, și de data aceasta este educația, probabil, cel mai important element al unei comunități. Sașii transilvăneni au fost lideri în acest sens.
De exemplu, istoria școlii din satul Criț este veche de aproximativ 400 de ani.”, a adăugat Michael Schmidt.
Patronajul fiecărei ediții a festivalului Săptămâna Haferland a fost acordat de-a lungul timpului de personalități marcante din viața culturală și politică, atât din România cât și din Germania.
Pentru al doilea an consecutiv, festivalul cultural Săptămâna Haferland se va desfășura sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, E.S. dl. Klaus Iohannis, fapt ce ne onorează, aducând prestigiu și valoare ediției aniversare.
Programul cultural va avea loc în perioada 29 – 31 iulie, în 10 sate din Țara Ovăzului: Archita, Cloașterf, Saschiz, Roadeș, Bunești, Rupea, Homorod, Criț, Meșendorf și Viscri.
De-a lungul celor trei zile de festival, publicul va avea ocazia să participe la o serie de manifestări, precum: muzică de fanfară, muzică și dansuri tradiționale săsești, piese de teatru, concerte de orgă și de muzică clasică în bisericile fortificate, trei baluri tradiționale săsești, ateliere de pictură pe lemn, ateliere de pictură pe pânză, ateliere de olărit și pâslit, lansare de carte cu povești pentru copii, prelegere despre viața și tradițiile sașilor transilvăneni, concert de jazz, dezbatere publică “Rolul comunității în satele din Haferland”, tur de biciclete, concert de pian și prezentare de carte, expoziție de costume tradiționale săsești.
În cadrul ediției de anul acesta a Săptămânii Haferland, Forumul de Cooperare Bilaterală Româno-German se va reuni, de data aceasta având ca temă principală aniversarea a 30 de ani de prietenie și parteneriat româno-german în Europa.
Partenerii festivalului ediției de anul acesta
Ca în fiecare an, festivalul este realizat în parteneriat cu Ministerul Culturii, Consiliul Județean Brașov, Remarul 16 Februarie, Valvis Holding (Aqua Carpatica și Domeniile Sâmburești), Sennheiser, CEC Bank, CON-A, Fundația Bosch România, Transavia, Theodora Golf Club, MHS Truck & Bus, Automobile Bavaria, Almdudler, Karpaten Meat Siebenbürgen. De asemenea, partenerii locali implicați în organizarea festivalului sunt Fundația M&V Schmidt, Fundația Tabaluga/ Peter Maffay Stiftung, Fundația Mihai Eminescu Trust, Fundația ADEPT Transilvania, Asociația Nowero, Primăria Rupea, Asociația Descoperă Archita și Asociația Vecinătatea Femeilor din Saschiz.
Fiind o ediție deosebită, festivalul Săptămâna Haferland se bucură anul acesta și de sprijinul unor parteneri germani, precum: Ministerul pentru Familie, Muncă și Asistență Socială a Landului Bavaria, Asociația Sașilor Transilvăneni din Germania, Forumul Democrat al Germanilor din Transilvania.
Programul ediției a X-a a festivalului Săptămâna Haferland va fi prezentat în perioada următoare pe www.haferland.ro, https://www.facebook.com/haferland, și https://www.instagram.com/saptamana_haferland/.
Fundația M&V Schmidt
Diana Mantu
Telefon: 0724 333 086
Email: diana.mantu@fundatia-michael-schmidt.org