Fotografia cu prinţul Charles, îmbrăţişat în Centrul Vechi al Bucureştiului de un băieţel din România, s-a viralizat, după ce a fost intens comentată de presa britanică. Prinţul a lăsat deoparte protocolul şi şi-a arătat latura umană, au remarcat jurnaliștii
The Daily Telegraph relatează pe larg cine este băiatul, al cărui tată e un vechi prieten şi coleg de şcoală al prinţului. Este cel despre care se crede că i-a insuflat interesul pentru România. Într-un amplu articol, jurnaliştii de la The Telegraph povestesc că William Blacker a venit în ţara noastră imediat după căderea comunismului. A ales să trăiască o lungă perioadă de timp într-o comunitate de romi unde a cunoscut-o pe cea care avea să fie mama lui Valentin. Inițial se îndrăgostise însă de sora acesteia. Valentin s-a născut în 2006, singurul copil al cuplului, iar relația neconvențională cu mama lui s-a terminat după trei ani.
William Blacker a scris apoi o carte, bine primită de critici și de public, despre experiențele sale („Along the Enchanted Way”) în care a descris cum a căzut sub vraja Nataliei, dar apoi s-a mutat cu sora ei, Marișka. Numele sunt schimbate, pentru a le proteja identitatea. În carte, lui Valentin i se spune Constantin.
Valentin a crescut la țară, iar în prezent urmează un gimnaziu de stat din Sighișoara. O dată pe an, timp de o lună, merge la o școală anglicană din Regatul Unit, acolo unde tatăl său își petrece o parte din timp. Școala la care merge Valentin e departe însă de pretențiile Colegiului Eton, acolo unde a fost educat tatăl său, notează Daily Telegraph. „Valentin a călătorit mult, dar când se află în România, este la fel ca ceilalți băieți de la școală”, spune William Blake. „Nu primește niciun tratament special. Pune mâna și ajută. L-am învățat toate lucrurile importante – să vorbească engleză, să joace tenis și să înoate”, a explicat tatăl său.
Din perspectiva tatălui, apropierea dintre puştiul de 11 ani şi moştenitorul coroanei britanice nu e o surpriză: „Prinţul îl cunoaşte pe Valentin de când era mic. Se întâlneau frecvent în timpul călătoriilor prinţului prin Transilvania”, le-a spus Blake jurnaliştilor britanici. „Se înțeleg foarte bine. Valentin este un copil foarte extrovertit. Este plin de viață, iar Charles cred că asta e minunat. Charles găsește fascinant și faptul că e pe jumătate țigan. Charles i-a spus mereu: Când o să fii mai mare, va trebui să te ocupi tu de toate astea și să ai grijă de toate clădirile vechi. Valentin nu este rușinos sau retras și vorbește cu prințul Charles într-un mod foarte natural. E foarte drăguț. Nu se dă înlături în a-l îmbrățișa pe prinț și vice versa. Valentin, la rândul lui, cred că prințul Charles este absolut minunat și mai degrabă exotic. Amândoi cred unul despre celălalt că sunt exotici. Și au o relație foarte caldă”, a explicat tatăl tânărului Valentin.
Sursa: digi24.ro