Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, se gândeşte să blocheze cumulul pensiei cu salariul la stat, pe care îl consideră incorect.Cei care s-au pensionat nu vor mai putea să se angajeze la stat, ci doar la privat, spune Olguţa Vasilescu.
„Lucrul acesta va trebu să se încheie: să cumulezi salariul de la stat cu pensia de la stat. Pentru că, este clar, e un principiu incorect. Te-ai pensionat, la revedere! Poţi să te duci în privat, eventual. Cu siguranţă, vom lucra şi la această decizie”, a declarat ministrul Muncii, la Antena3.
Guvernul transmite că persoanele care intră în categoriile afectate de OUG privind pensiile de serviciu pot să iasă din sistem până la 15 septembrie potrivit vechilor reglementări, însă să le „recomandă” să nu se pensioneze, în aşteptarea majorărilor salariale stabilite de Legea salarizării, prin care vor avea implicit şi pensia mărită.
„Pentru a elimina orice posibilă interpretare sau speculaţie conform căreia doar persoane din structuri de conducere, care ar fi putut afla despre intenţia Guvernului de introducere a acestui act normativ, ar fi avut posibilitatea de a depune cereri de pensionare, până la data adoptării prezentei ordonanţe de urgenţă, actul normativ prevede că orice persoană din categoriile enumerate mai sus poate alege să se pensioneze în baza actualelor prevederi legale, până la data de 15 septembrie”, se arată într-un comunicat de presă.
Guvernul transmite însă că aceste persoane ar trebui să rămână în activitate, urmând să beneficeze de majorări salariale.
„Recomandarea este, totuşi, aceea ca personalul din categoriile amintite să rămână în activitate, în condiţiile în care Legea 153/2017 prevederi creşteri salariale considerabile pentru următorii ani, care vor genera, implicit, pensii mai mari”, se arată în comunicat.
Guvernul a adoptat, vineri, Ordonanţa de Urgenţă care stabileşte că pensiile de serviciu, printre care şi cele ale militarilor, nu vor mai fi actualizate în funcţie de nivelul salariului, ci doar cu rata inflaţiei, iar aceste venituri nu vor mai putea depăşi media salariilor din anii de activitate.
Actul normativ reglementează pensiile personalului MAI, al MApN, al serviciilor de informaţii, cel aeronautic civil navigant profesionist, al Corpului Diplomatic şi Consular, al Curţii de Conturi, cel auxiliar din instanţe şi parchete, al funcţionarilor parlamentari, dar şi al membrilor Senatului României şi Camerei Deputaţilor.
Sursa: adev.ro/ou9646
Primul-ministru, Emil Boc, a declarat vineri , la finalul sedintei Executivului, ca mentine ordonanta de urgenta a Guvernului nr, 230/2008 care interzice cumulul pensiei cu salariul de la stat, aratand ca „decizia este in primul rand morala si realizeaza un act de dreptate in sistemul public”.