Inaintea bisericii actuale, situata in mijlocul satului si care a trecut de 100 de ani, exista ca lacas de inchinare pentru ortodocsii din Bunesti, mica biserica de lemn, construita in afara satului, pe un deal, prevazuta cu turn si clopot. Pastorea obstea satului pe atunci Vatasan. Venise ca preot al satului in 1832 si se angajase de la inceput in a inzestra mica biserica cu icoane, toate de sticla, cumparate de la popreni, cu carti de cult cumparate de el (Cazania, Liturghier, Molitvelnic), cu sfesnice primite in dar de la biserica din Zoltan (). Era fiul preotului Gheorghe Vatasan, din Archita vecina, de care tinuse pana atunci Bunestiul, ca filie. De la venirea sa, deci din 1832, obstea bunesteni se constituie ca parohie de sine statatoare, avand, la randul ei ca filie, satul Roades. Situatia este aceeasi pana astazi.
Biserica din BunestiParintele Curta are cuvinte frumoase despre inaintasul sau, caracterizandu-l ca „un preot harnic, atat in ale parohiei, cat si in ale sale proprii”.
El a fost acela care, impreuna cu parohienii sai, au fost nevoiti sa se refugieze in locuri ascunse si ferite, in iarna dintre anii 1848 si 1849, de teama urgiei salbatice, dezlantuita de ungurii si secuii cuprinsi de ura. Era mereu in activitate, energia sa fiind recunoscuta. Sfarsitul i-a fost legat de o intamplare neobisnuita. Tocmai zidea in rand cu zidarii sasi care construiau o casa in sat si a venit o ploaie puternica, care a pornit dintr-o data paraiele ce amenintau sa umple valea. Parintele a dat fuga cu harletul in mana sa vada daca nu e nevoie de vreun sant in fundul gradinii, pentru ca apa sa nu sape pamantul. Apa era involburata, vartejul puternic, parintele a implantat harletul in pamant, a ametit si a apucat in apa. Era bun inotator, dar era imbracat cu zechea lunga, asa ca n-a putut scapa, apa l-a dus si l-a varat pe sub pod, lovindu-l cu capul din grinda in grinda. Oamenii l-au scos cu greu din apa, agatandu-l cu carligele de zechea cea lunga. Si-a revenit tarziu, a cerut sa vina un preot, s-a spovedit, s-a impartasit si a murit dupa trei zile. Era in 4 iunie 1868. L-au plans cei zece copii ai sai, dintre care sapte erau necasatoriti, l-a plans intreaga parohie.
Din 1868 si pana in 1872, Bunestiul a fost dat in grija preotilor vecini. Printre acestia era si fiul preotului raposat, paroh in Zoltan, Gheorghe N.Vatasan. in 1872 este numit preot stabil pe seama parohiei Bunesti cel de-al doilea fiu al regretatului parinte, Ioan Vatasan, om cu buna pregatire, dar mandru si comod. Nu semana deloc cu harnicul si neobositul sau tata. A renuntat la filie, si, spune parintele Curta „din prea multa comoditate a ajuns de nu avea de mancare”. A plecat din Bunesti in 1875, dar s-a intors peste un an, cu rugamintea de a fi primit inapoi. Bunestenii nu l-au mai primit. A ajuns in cele din urma invatator in Brasov.