fashiondays.ro

Șoferii ar putea rămâne fără permis timp de 10 ani, pentru consum de droguri sau alcool

0 comentarii 3 views
A+A-
Reset

Joi a fost depus un proiect legislativ care prevede interzicerea dreptului de a conduce pe o perioadă de până la 10 ani în cazul şoferilor depistaţi sub influenţa drogurilor sau alcoolului.

Proiectul a fost depus de senatorul PSD Robert Cazanciuc.

„Am depus, astăzi, aşa cum am promis public, un proiect legislativ menit să prevină şi să combată cu mai mare fermitate şi eficienţă traficul de droguri, care a luat o aşa amploare în ultimul timp încât am ajuns să asistăm la din ce în ce mai multe drame în societatea noastră, inclusiv la tragedii pe şoselele ţării”, scrie Cazanciuc pe Facebook.

Potrivit acestuia, sunt vizate mai multe legi care operează în domeniul combaterii traficului de droguri.

Senatorul Robert Cazanciuc arată că dreptul de a mai conduce vehicule va fi interzis pe o perioadă de până la 10 ani în cazul depistării şoferilor sub influenţa drogurilor sau alcoolului. În plus, pedeapsa cu închisoarea nu va mai putea fi amânată.

„Se vor majora pedepsele privind şi finanţarea faptelor ce au legătură cu traficul şi consumul de substanţe psihoactive. Produsele psihoactive, mijloacele de producere a lor, banii, valorile sau orice alte bunuri dobândite prin valorificarea produselor vor fi confiscate”, precizează senatorul PSD.

De asemenea, folosirea minorilor în derularea de operaţiuni cu substanţe psihoactive va fi o circumstanţă agravantă în săvârşirea infracţiunilor privind traficul de droguri.

„Va fi redusă la maxim durata în care consumatorii vor intra în programe de consiliere pentru a evita tragedia de la 2 Mai, al cărei autor a refuzat, la 17 ani, să urmeze asistenţa de specialitate”, afirmă Robert Cazanciuc.



Adaugă un comentariu



despre

Site-ul sighisoara-online.com este un portal dedicat orașului Sighișoara, oferind o gamă variată de informații și resurse pentru locuitori și vizitatori

 

Contact

contact@sighisoara-online.com

Top Citite

©2024  Sighisoara Online – Toate drepturile rezervate