Sistemul Garanţie-Returnare prin care, la achiziţia unei băuturi, românii vor plăti o garanţie de 0,50 lei pe care o vor putea recupera doar la predarea ambalajului în centrele speciale de colectare, devine operaţional de joi, informează news.ro.
Prin acest sistem, România va colecta şapte miliarde de ambalaje anual, plasându-se astfel pe locul 2 după Germania la colectarea de ambalaje, conform datelor anunţate de Ministerul Mediului, România putând recicla astfel cu până la 80% mai mult.
Conform anunţului făcut miercuri de ministrul Mediului, începând de joi, ambalajele cu logo aferent sistemului garanţie-returnare vor fi purtătoare de garanţiei.
„Ori de câte ori vom cumpăra o apă minerală sau plată, o băutură răcoritoare, o bere sau o sticlă cu vin şi vom avea 7 miliarde astfel de recipiente puse pe piaţă în fiecare an sau mai multe, cetăţenii vor plăti o garanţie de 50 de bani pe care o vor recupera de îndată ce vor înapoia ambalajul gol, evident, fie la acelaşi magazin, fie la orice alt magazin din România, pentru că toate magazinele care pun pe piaţă astfel de băuturi vor fi totodată şi puncte de colectare”, a explicat Mircea Fechet, la finalul şedinţei de miercuri a Guvernului.
Sistemul se aplică pentru ambalaje primare nereutilizabile din sticlă, plastic sau metal, cu volume cuprinse între 0,1 l şi 3 l inclusiv. Pentru a fi identificate uşor, produsele care vor face parte din sistem vor fi marcate cu un logo specific. După golirea ambalajului, consumatorul va trebui să îl aducă într-unul dintre punctele de returnare organizate de comercianţi, practic, în orice magazin din România. În schimbul ambalajului gol, consumatorul va primi înapoi, pe loc, valoarea garanţiei plătite iniţial, fără a fi necesară prezentarea bonului fiscal şi chiar dacă respectivul produs nu a fost cumpărat din acea locaţie.
Mircea Fechet, ministrul Mediului, a precizat că nu vom vedea imediat rafturile pline de ambalaje SGR, dar în prima lună, adică în decembrie, se aşteaptă să existe pe piaţă 2% din ambalaje, iar până la 1 iulie, întregul raft al magazinului va fi exclusiv cu ambajaje SGR.
„Nu vom vedea de mâine rafturile pline de ambalaje SGR”, a spus ministrul Mediului, la Prima News, el subliniind că sticlele normale, fără această siglă, nu sunt introduse în program.
El a afirmat că a auzit că sunt cetăţeni care strâng ambalaje, PET-uri, în balcon.
„Aparatele sunt calibrate şi programate în aşa fel încât să verifice codul de bare unic şi să logo-ul sistemului de garanţie-returnare, pentru a se asigura că atunci când vor da garanţia cetăţeanului de 50 de bani, acea garanţei a fost plătită pentru PET-ul respectiv”, a explicat el.
Administratorul sistemului de garanţie-returnare (SGR) pentru ambalaje este S.C. RetuRo Sistem Garanţie Returnare S.A., persoană juridică română, unică la nivel naţional, care implementează, gestionează, operează şi asigură finanţarea sistemului de garanţie-returnare.
S.C. RetuRo Sistem Garanţie Returnare S.A. este o entitate în care se regăsesc reprezentanţii producătorilor, ai comercianţilor, dar şi statul român, reprezentat de autoritatea centrală pentru protecţia mediului: Asociaţia Berarii României pentru Mediu, Asociaţia Producătorilor de Băuturi Răcoritoare pentru Sustenabilitate, Asociaţia Retailerilor pentru Mediu, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor.
Prin proiectul Sistemului de Garanţie-Returnare, România va putea recicla cu până la 80% mai mult şi va deveni un model de economie circulară în Europa Centrală şi de Est, arată o analiză a Green Environment Support, companie de consultanţă şi audit de mediu de pe piaţa locală.
Astfel, prin Sistemul de Garanţie-Returnare, România va colecta şapte miliarde de ambalaje anual, plasându-se astfel pe locul 2 după Germania la colectarea de ambalaje, conform datelor anunţate de Ministerul Mediului. Totodată, România va colecta şi poate recicla de 3,5 ori mai multe ambalaje decât Slovacia, de exemplu, care are de colectat şi reciclat aproximativ 2 miloane de ambalaje pe an, potrivit datelor RetuRO.
Conform obiectivelor UE, România trebuie să atingă până în 2026 ţinta de colectare şi returnare a ambalajelor SGR pentru producători de 85% pentru ambalaje de tip sticlă, 90% pentru cele din plastic şi 90% pentru metal. În ceea ce priveşte economia circulară, România este abia la începutul tranziţiei de la o economie liniară la una circulară. În prezent, economia românească este circulară în proporţie de doar 1,3%, potrivit datelor Băncii Mondiale.
Proiectul SGR vizează 80.000 de comercianţi de băuturi, care trebuie să implementeze facilităţi pentru colectarea celor 7 miliarde de ambalaje.