Sindicaliștii au luat foc la anunțul că statul va îngheța salariile bugetarilor pe anul viitor și au declanșat cea mai mare serie de acțiuni de protest din acest an.
În județul Mureș, sindicatele din învățământ, sănătate, precum și alte sectoare bugetare, vor picheta sediul Prefecturii Mureș luni, marți și miercuri, de la ora 13, în speranța că cei de la București vor auzi nemulțumirile celor din teritoriu.
Motivația este cea legată de proiectul de ordonanță de urgență care vizează înghețarea salariilor celor din sectorul bugetar, problemele la Azomureș, cu oprirea activității de producție și, bineînțeles, cu problema spinoasă privind creșterea tarifelor la gaze și energie. Sperăm, ca de fiecare dată când ieșim în stradă, să își dea seama politicienii că guvernează oameni, nu animale, și oamenii aceștia au niște nevoi pentru a-și asigura un trai zilnic, pentru ei și pentru familiile lor. Sperăm să îi trezim la realitate.
Președintele CNSLR Frăția Mureș, Călin Cociș:
Protestul din învățământ va fi mai amplu. Pe lângă pichetarea de săptămâna viitoare, angajații din învățământ vor intra în grevă japoneză în tot județul și iau în calcul inclusiv declanșarea grevei generale, a declarat pentru RTM președintele Sindicatului ”Spiru Haret” Mureș, Maria Rezi.
Noi vom promova și greva japoneză pe tot județul, pe toată perioada care va fi nevoie. Se dorește, prin chestionarea colegilor, este un chestionar, printre alte măsuri, să nu începem școala sau să nu încheiem mediile, sau chiar blocarea anului școlar și, nu în ultimul rând, o grevă generală pe care nu am dori-o să fie nevoie să o facem. Sistemul de învățământ lasă de dorit în ultimul timp foarte mult, nu se mai poate așa, nu putem să ne batem joc încontinuu de cadrele didactice, de angajații din sistem. De doi ani ne tot promit, de doi ani ne tot explică să mai așteptăm. Deja e prea mult.
Conform regulilor dictate de pandemie, la protestul de săptămâna viitoare vor putea participa maximum 100 de persoane.