Direcția de Asistență Socială Sighișoara din cadrul Primăriei Sighișoara demarează începând cu data de 20.08.2020 acțiunea de primire a solicitărilor pentru acordarea tichetelor sociale pe suport electronic pentru elevi. Acestea se acordă în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 133/2020 privind unele măsuri pentru sprijinirea categoriilor de elevi cei mai defavorizaţi care beneficiază de sprijin educaţional pe bază de tichete sociale pe suport electronic pentru sprijin educaţional acordate din fonduri externe nerambursabile, precum şi unele măsuri de distribuire a acestora.
Copiii cei mai dezavantajați din învățământul de stat preșcolar (grădiniță), primar și gimnazial, beneficiază de sprijin financiar acordat sub formă de tichet social pe suport electronic, în cuantum de 500 lei/an școlar, pentru cheltuielile ocazionate de acoperirea precarităţii materiale de bază, respectiv lipsa materialelor şcolare – rechizite necesare frecventării şcolii – articole de papetărie, caiete, stilouri, articole pentru pictură, ghiozdane şi alte articole necesare în şcoli şi grădiniţe -, precum şi articole de vestimentaţie necesare frecventării şcolii şi grădiniţei.
Destinatar final al acestui sprijin educațional este copilul, titularul tichetului social pe suport electronic pentru sprijin educațional fiind reprezentantul familiei, respectiv reprezentantul legal al copilului.
Condițiile de eligibilitate pe care trebuie să le îndeplinească solicitanții sunt următoarele:
-
să aibă domiciliul/reședința pe raza municipiului Sighișoara;
-
venitul mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a acestui an, să fie de:
-
până la 284 lei, în cazul familiilor cu copii care sunt înscriși la grădiniță;
-
până la 1.115 lei în cazul familiilor cu copii care sunt înscriși la școală.
-
să facă dovada înscrierii copilului la grădiniţă sau școală.
Pentru anul şcolar 2020 – 2021 cererile-declarații pe propria răspundere (formular tip) se depun de către reprezentantul familiei sau de către reprezentantul legal al copilului, în perioada 20.08.2020 – 04.09.2020, la sediul Direcției de Asistenţă Socială Sighișoara, Piața Muzeului, nr. 7, camera 18, de luni până vineri între orele 8.00 – 12.00, însoţite de următoarele actele doveditoare:
-
acte de identitate ale părinților /repezentantului legal (în original și copie);
-
documente din care rezultă calitatea de reprezentant legal, în original și copie, după caz (hotărârea judecătorească de încredințare în vederea adopției sau de încuviințare a adopției; dispoziția conducătorului direcției generale de asistență socială și protecția copilului ori a instanței de judecată, pentru măsura plasamentului; hotărârea judecătoreascăde instituire a tutelei / dispoziția autorității tutelare, potrivit legii);
-
certificatele de naștere ale copiilor (original și copie);
-
certificat de căsătorie părinți în original și copie (după caz);
-
certificat de deces părinte (unde este cazul), în original și copie;
-
hotărârea judecătorească prin care soțul/soția este arestat/arestată preventiv pentru o perioada mai mare de 30 de zile sau execută o pedeapsă privativă de libertate și nu participă la întreținerea copiilor și, după caz, alte acte doveditoare privind componența familiei (după caz).
-
acte doveditoare privind veniturile realizate de membrii familiei, eliberate de angajator, de organele fiscale sau de alte autorități competente, mandate poștale de plată, extrase de cont, decizii ori dispoziții de stabilire a drepturilor (după caz);
-
dovada înscrierii la grădiniță / școală;
Prin excepție, persoanele care au stabilit dreptul la alocație pentru susținerea familiei în baza Legii nr. 277/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și care se află în evidențele Direcției de Asistență Socială Sighișoara, au obligația să depună doar dovada înscrierii copilului/copiilor la grădiniță/școală pentru anul școlar 2020 – 2021.
Prima evaluare a cererilor depuse, însoțite de actele doveditoare, se va realiza în perioada 07.09.2020 – 14.09.2020, urmând ca Direcția de Asistență Socială Sighișoara să înainteze lista destinatarilor finali către Instituția Prefectului – Județul Mureș, până la data de 15.09.2020.
Direcția de Asistență Socială Sighișoara are obligația de a actualiza lunar lista destinatarilor finali și de a o înainta Instituției Prefectului – Județul Mureș, drept urmare, pot fi depuse cereri și după data de 04.09.2020, solicitanții care îndeplinesc condițiile de eligibilitate urmând a se regăsi pe lista destinatarilor finali din luna următoare depunerii cererii.
Menționăm că tichetul social pe suport electronic pentru sprijin educaţional are perioada de valabilitate de un an de la data emiterii (fără a se înţelege că aceasta este perioada de valabilitate a suportului electronic)