Maria 
Lui Radu Ferezan nu i-a fost niciodată frică de muncă, a lucrat în uzină trei schimburi înainte să plece în Spania și să activeze în construcții. A învățat multe în apropiere de Alicante, iar după ce și-a finisat pachetul de cunoștințe necesar, și-a deschis propria firmă ”la ei”. A lucrat cu români, cu spanioli, cu englezi și multe alte nații, până să-l pălească dorul de casă, de cea care l-a așteptat deja câțiva ani și cu care urma să-și creeze o familie în orașul său natal.
După ce a revenit în România, pe hârtie, a făcut tot ce a învățat în Spania, dar socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din târg. Deși ai crede că domeniul construcțiilor este la fel în toată lumea, clima joacă un rol foarte important, iar spaniolii nu se confruntă cu -30 de grade Celsius pe timp de iarnă. În Valencia, de exemplu, temperatura medie în decembrie ajunge și la 18 grade.
Din fericire pentru el, Radu s-a adaptat rapid, iar un deceniu mai târziu, împreună cu cumnatul său, a ajuns să aibă una dintre cele mai mari firme de construcții din acest colțișor de Transilvania, cu o serie de proiecte din ce în ce mai ambițioase pe listă. Nu a fost ușor, ziua este lungă, dar e acasă cu familia. Și-a creat colțișorul său de rai pe meleaguri mioritice, deși, pentru un moment, a fost convins că altfel se câștigă banii în Spania. Uneori, însă, viața este despre mai mult decât atât.
Radu Ferezan și-a deschis o afacere în România cu banii din Spania
Am stat de vorbă cu Radu la casa lui de pe un deal în apropiere de Sighișoara, în localitatea Albești. În rândurile de mai jos, mi-a povestit de ce a plecat din România, dar mai ales de ce s-a întors, cum a fost peste graniță și de ce nu este ușor să faci o afacere pe meleaguri mioritice, indiferent cât ești de ambițios.
Când și de ce ați plecat în Spania?
Am plecat în 2006 în Spania, la Calpe, în regiunea Alicante / Valencia. Motivul principal a fost dorința de a descoperi lucruri noi și de a rotunji bugetul. La momentul respectiv lucram în fabrică deja de 7 ani, ajunsesem șef de tură, dar pentru că nu aveam specializare, nu mai puteam progresa nici în carieră, nici financiar. Am făcut școala de asistent medical în speranța de a schimba un pic direcția, dar s-a ivit posibilitatea să plec la un prieten ce era deja acolo și am ales ”loteria” Spania.
Cât ați stat acolo și cum a fost experiența peste graniță?
Am fost plecat 5 ani din țară, primii trei ani au fost mai dificili pentru că exista o interdicție de a mă reîntoarce în Spania din cauza vizei care a expirat automat după o lună. Ca referință, la momentul respectiv, România nu era în Uniunea Europeană. După 3 ani am călcat înapoi pe pământ românesc pentru o scurtă vacanță să-mi revăd familia, prietenii și viitoarea soție. După scurtul și intensul concediu, am revenit în Spania.
Experiența peste graniță a fost una progresivă. Am început la o firmă condusă de un român cu un salariu mediu acolo, peste medie în România. Ulterior, am avut ocazia să lucrez la o altă firmă împreună cu niște englezi, iar condițiile au fost cu totul altele. Mai târziu, m-am rupt și de acea afacere, până când mi-am făcut propriul business chiar și în Spania, tot în domeniul construcțiilor.
De ce v-ați întors în România, în ce an?
Am revenit în țară în 2011 datorită faptului că viitoarea soție, asistentă medicală, nu s-a putut integra în sistemul medical din Spania și, implicit, nu putea să nu lucreze și doar să mă aștepte seara cu cina acasă. ”Tu să nu crezi că vii în țară și o să câștigi la fel ca în Spania în România”, mi-a spus ea la momentul respectiv. În final, am ales familia în detrimentul banilor. În țara, nu a durat mult până a venit fiul nostru, Andrei.
Cât de greu a fost să vă îndepliniți visul pe meleaguri mioritice?
Motivația principală a fost familia și încercarea de a realiza conexiuni în domeniul construcțiilor pe termen lung. Când am venit în țară, nu știam pe nimeni în acest domeniu și, cel mai problematic a fost că ceea ce am învățat în Spania, aproape de fiecare dată, nu s-a potrivit cu realitatea din România. Construiam în Spania pentru temperaturi minime de 17 grade, iar în România iarna poate să fie cât se poate de aspră, iar aceste detalii influențează construcțiile. Din fericire, am găsit un colaborator, cumnatul meu, fratele soției, iar afacerea în țară a început cum trebuie. În prezent am o echipă în Sighișoara de 12 oameni cu care încercăm să finalizăm proiecte de anvergură din ce în ce mai mare, de la case până la clădiri industriale.
După acești ani de birocrație autohtonă, ați mai recomanda și altor români să se întoarcă în țară să-și deschidă o afacere?
Ideea în sine de a te întoarce în țară este ok, dacă poți să promovezi și să câștigi din asta, este perfect. Din păcate, în momentul în care începi să interacționezi cu autoritățile, realitatea din România se complică. Pe lângă faptul că mâna de lucru de care depinde orice lucrare este ca și inexistentă, te lovești în plus și de piedici din partea autorităților.
1 comentarii
Succes și felicitări!