Reţinuţi pentru trafic de minori și lipsire de libertate!

0
zielona kawa cena

Cinci mureşeni au fost reţinuţi, iar alţi doi sunt cercetaţi sub control judiciar, pentru trafic de minori şi lipsire de libertate, fiind acuzaţi că obligau membri ai comunităţii rrome să le dea împuternicire ca să ridice alocaţiile de stat şi ajutoarele sociale pentru copii minori, în numele recuperării unor pretinse datorii.

Potrivit DIICOT, procurorii Serviciului Teritorial Târgu Mureş al direcţiei au dispus, în 20 martie, reţinerea pentru 24 de ore a inculpaţilor Jozsef Bako, Klara Bako, Iosif Bako, Bela Grito şi Eugen Paradicza şi măsura preventivă a controlului  judiciar faţă de Cornelia Bako şi Agneta Paradicsa, pentru trafic de minori şi lipsire de libertate.

Anchetatorii suspectează că, începând din 2013, Bako Iosif, Bako Cornelia, Bako Jozsef şi Bako Klara au dezvoltat un sistem de obţinere ilicită a unor sume importante de bani, obligând mai multe persoane din comunitatea rromă să le dea împuternicire pentru a ridica alocaţiile de stat pentru copii minori şi ajutoarele sociale primite de către aceştia, în numele recuperării unor pretinse datorii.

În urma cercetărilor efectuate, anchetatorii au stabilit că inculpaţii acordau împrumuturi cu dobândă extrem de mare, respectiv 100% pe lună, împrumuturi pe care persoanele împrumutate ale căror venituri se bazau exclusiv pe alocaţiile de stat primite pentru copii minori şi pe ajutoarele sociale nu le puteau achita.
starshiners.ro

Nume Calitate parte
BAKO JOZSEF Inculpat
BAKO KLARA Inculpat
BAKO IOSIF Inculpat
GRITO BELA Inculpat
PARADICZA EUGEN Inculpat

Potrivit anchetatorilor, pentru recuperarea sumelor împrumutate, Bako Iosif, Bako Cornelia, Bako Jozsef şi Bako Klara îi obligau pe debitori să le cedeze drepturile de a ridica alocaţiile de stat primite pentru copii minori şi ajutoarele sociale, ajungând astfel la abuzuri fizice asupra debitorilor şi la lipsirea totală a acestora de orice mijloc de existenţă.

astratex.ro

„În cazul în care nici aceste sume de bani nu erau considerate îndestulătoare de către inculpaţi, se proceda la obligarea copiilor minori ai debitorilor de a trăi şi a munci efectiv în gospodăriile inculpaţilor până la momentul în care inculpaţii considerau stinse datoriile părinţilor acestora. Întrucât inculpaţii Bako Iosif şi Bako Jozsef sunt analfabeţi,aceştia au fost sprijiniţi în activitatea infracţională de către inculpatele Bako Klara şi Bako Cornelia, care ştiau să scrie şi să citească, putând astfel să îndeplinească formalităţile necesare împuternicirii soţilor lor, de a ridica sumele de bani reprezentând alocaţiile de stat sau ajutoarele sociale obţinute de debitori sau de a folosi cardurile bancare la bancomatele unităţilor bancare unde erau virate respectivele alocaţii. Astfel, fără participarea efectivă a celor două inculpate, nu s-ar fi putut desfăşura, la acest nivel, întreaga activitate a inculpaţilor”, precizează DIICOT.

În urma cercetărilor efectuate a reieşit că inculpaţii Bako Iosif, Bako Cornelia, Bako Jozsef şi Bako Klara au impus unor părinţi să accepte ca minorii cu vârste foarte fragede, de  5 – 6 ani, să muncească în gospodăria lor, fiind puşi la munci deosebit de grele, în special îngrijirea unui număr mare de animale.

„Exploatarea minorilor a avut efecte negative şi asupra dezvoltării psihice a copiilor care, odată ajunşi în gospodăriile celor patru inculpaţi, au fost împiedicaţi să mai urmeze cursurile şcolare, fiind astfel afectată dezvoltarea intelectuală a acestora. În sarcina inculpaţilor Grito Bela, Paradicza Eugen şi Paradicza Agneta s-a reţinut că aceştia au acceptat propunerea inculpaţilor Bako Iosif şi  Bako Jozsef de a-şi achita datoriile, prin predarea propriilor copii minori, în scopul de a fi aserviţi inculpaţilor, până la data stingerii datoriilor respective”, precizeaz[ DIICOT.

Potrivit anchetatorilor, în urma unor percheziţii făcute la locuinţele inculpaţilor Bako Jozsef, Bako Klara, Bako Iosif şi Bako Cornelia au fost găsiţi trei minori cu vârste cuprinse  între 11 ani şi 16 ani şi o persoană majoră, în varstă de 19 ani, fratele celor trei minori.

Totodată, în urma percheziţiilor efectuate au fost ridicate carduri bancare, suma de 60.700 de lei, cupoane emise de Agenţia Judeţeană de Prestaţii Sociale pe numele mai multor minori ce nu fac parte din familia inculpaţilor, procuri speciale prin care inculpaţii erau autorizaţi să ridice sumele de bani reprezentând  alocaţiile sociale ale acelor minori, contracte de împrumut, contracte de vânzare – cumpărare, diferite înscrisuri conţinând inscripţii privitoare la datorii.

 

Marţi, Bako Jozsef, Bako Klara, Bako Iosif, Grito Bela şi Paradicza Eugen au fost prezentaţi Tribunalului Mureş cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

369 Vizualizari

Leave a Reply

avatar
  Subscribe  
Notify of