Primul val de români care au părăsit țara a fost al oamenilor muncitori și fără studii. S-au dus pentru un venit mai decent, cu prețul multor sacrificii familiale.
Al doilea val de români care au părăsit țara a fost al profesioniștilor – cu studii medii și superioare – și al studenților. S-au dus pentru condiții de muncă mai bune. Au căutat, de data asta, decența mediului de lucru.
Al treilea val de români care au părăsit țara este al familiilor cu autonomie profesională și financiară peste medie. S-au dus pentru medii sociale mai organizate și împlinire profesională la alt nivel.
S-au dus de lehamitea imposturii politice și a iluziilor despre lupta împotriva corupției.
Al patrulea val de români pleacă acum. Este valul familiilor încă tinere, stabilizate economic și profesional, oarecum împăcate cu metehnele balcanice, corupte și birocratice ale autorităților. Se duc din alt motiv. Se duc să caute școli pentru copiii lor.
S-a plecat de foame. S-a plecat din umilința locului de muncă. S-a plecat pentru alte perspective în carieră. Acum se pleacă fiindcă nu mai avem școli.
O să fie un val șocant de oameni care s-au implicat aici din toată inima, au ieșit la proteste, au luptat pentru medii mai curate în comunicare, educație, parenting, afaceri. Măcar pentru ce urma pentru copiii lor. Oameni care s-au implicat civic și care nu mai au energie. Nu mai au speranța reformelor. Dintre toate, școala a rămas cea mai nereformată instituție. Lumea se schimbă cu o viteză uluitoare, iar noi încă le cerem tinerilor de 18 ani să comenteze, la bac, ”Moara cu noroc”.
Știu zeci de cazuri concrete în jurul meu, de familii care atât mai caută. Viitor și educație pentru copiii lor.
Ce se întâmplă acum la nivel politic și decizional în România este prăbușirea speranței generațiilor între 30 și 40 de ani, educate, cu copii mici la școală.
