Social-democraţii lucrează la un document consistent cu privire la reglementarea preţului la energie electrică, a anunţat, luni, purtătorul de cuvânt al PSD, Radu Oprea.
Liderii PSD s-au reunit, luni, în şedinţa Biroului Permanent Naţional.
“Am discutat despre felul în care românii vor trece iarna care vine şi am vorbit despre reglementarea preţurilor la energie electrică, astfel încât să avem o predictibilitate. Ne propunem să avem o perioadă de reglementare de doi ani, astfel încât şi bugetul care va fi făcut şi prezentat în Parlament să poată să aibă toate componentele necesare. În acest moment, credem că este cea mai bună soluţie, pentru că oferă mediului de afaceri şi cetăţenilor români acelaşi lucru. Se lucrează în acest moment la un document consistent pe această zonă de reglementare”, a spus Oprea la sediul central al PSD.
El a adăugat că partenerii de coaliţie au înţeles “că este nevoie de reglementare în acest domeniu” şi că se lucrează intens în grupul de energie din cadrul PSD pentru finalizarea documentului necesar.
“Aţi văzut opiniile care au venit – inclusiv din partea premierului – că aceasta poate să fie o soluţie. O spunem şi o documentăm începând cu ianuarie anul acesta”, a conchis Oprea. AGERPRES