Proiect pentru Restaurarea, consolidarea și punerea în valoare a Sălii “Mihai Eminescu”.
Potrivit unui comunicat semnat de primarul Sighisoarei Ovidiu Malancravean s-a actualizat Documentația de Avizare a Lucrărilor de Intervenție pentru restaurarea, consolidarea și punerea în valoare a Sălii “Mihai Eminescu”. Proiectul va fi supus aprobarii Consiliului Local si pana la sfarsitul lunii va fi depus pentru accesarea de fonduri europene nerambursabile,
Vechea documentatie a fost comandata la inceputul anului 2014 pentru depunerea unui dosar în vederea reabilitării imobilelor care găzduiesc Biblioteca municipală ”Zaharia Boiu” și Casa de Cultură ”Mihai Eminescu”. prin finanțare din granturi norvegiene. Intrucat unul dintre corpurile construcției (cel al farmaciei) se afla în proprietate privată, dosarul a fost respins, deși reprezentantii municipalitatii declara ca acesta nu a fost nici studiat și nici propus spre finanțare.
Acum a aparut o nouă oportunitate de finantare prin Programul Operațional Regional 2014-2020. prioritatea de investiții 5.1– Conservarea, protejarea, promovarea și dezvoltarea patrimoniului natural și cultural. Documentatia initiala nu mai era valabila, iar in urma actualizarii ei de către arhitect Sorin Minghiat, autorul documentației anterioare, a rezultat noul proiectul care va fi supus spre însușire Consiliului Local Sighișoara si ulterior depus pentru atragerea de fonduri.
In noua documentatie apar unele modificari:
1. pentru a nu mai exista dubii asupra proprietății, s-a decis ca noul dosar să aibă în vedere doar Casa de Cultură (Sala de spectacole împreună cu toate dependințele sale – ap. IV), noua D.A.L.I. urmărind doar acest obiectiv;
2. prin dezmembrare, o parte din spațiile necesare funcționării și desfășurării activităților artistice au trebuit reproiectate, prin mutarea lor din clădirea care găzduiește biblioteca în cea a Casei de Cultură;
3. regăsirea unor relevee din anii `60 a permis reconfigurarea balcoanelor laterale ale sălii, așa cum au fost ele la sfârșitul secolului al XIX-lea;
4. reconfigurarea balcoanelor a determinat la rândul ei creșterea numărului de locuri de la 358 la 417, ceea ce, pe de o parte a impus efectuarea unui studiu acustic, iar pe de altă parte, asigurarea unei rezerve intangibile de apă în cazul incendiilor;
5. tragedia de la ”Colectiv” a determinat, după cum știm, noi standarde și norme în privința siguranței la foc, mai ales în spațiile publice și sălile de spectacol, motiv care a impus și un studiu nou privind accesele la balcoanele sălii de spectacole precum și asigurarea căilor de evacuare în caz de incendiu a sălii de spectacole în noua configurare;
6. alte schimbări de normative au impus de asemenea analize de laborator suplimentare referitoare la rezistența materialelor (cărămidă, piatră, mortar), precum și studii geotehnice suplimentare pentru stabilirea cauzelor care au produs fisuri vizibile pe fațada sălii de spectacole către curtea interioară, dar și în ceea ce privește umiditatea la nivelul fundațiilor în zona gangului de acces în hol, amplasat sub sala de spectacol.
7. nu în ultimul rând, a fost nevoie de reevaluarea stării de degradare, accelerată ca urmare a neînceperii lucrărilor de intervenție cuprinse în proiectul anterior.