Primăria municipiului Sighișoara a demarat, în data de 22 ianuarie 2020, o licitație pentru execuția lucrărilor din cadrul proiectului ”Pod peste râul Târnava Mare – Municipiul Sighișoara”, informează www.licitatiapublica.ro.
Potrivit sursei citate, valoarea estimată a licitației este de 6.843.228 lei, fără TVA, termenul limită pentru depunerea ofertelor este 20 februarie, ora 15.00, iar durata de execuție a lucrării este de 18 luni de la data ordinului de începere a lucrărilor pentru fiecare lot în parte.
”Cartierul Târnava II s-a dezvoltat în ultimii ani, pe fondul unei creșteri a puterii de cumpărare a locuitorilor, având în vedere că acest cartier este alcătuit din locuințe unifamiliale. În prezent, legătura dintre cartierul de locuințe care s-a dezvoltat pe malul stâng al râului Târnava Mare se realizează în condiții necorespunzătoare, printr-un pasaj inferior din punct de vedere al asigurării dimensiunilor de gabarit atât pe orizontală, 3 metri, cât și pe verticală, 4 metri. Oportunitatea investiției constă în aceea că pe baza acestui proiect, Primăria va executa lucrările în mare măsură prin finanțare națională, PNDL”, se precizează în caietul de sarcini al licitației.
În ceea ce privește caracteristicile principale ale construcției, acestea sunt următoarele: lungimea totală a podului va fi de 70,2 metri, lungimea suprastructurii de 63 metri, lățimea podului de 11,3 metri, lățimea părții carosabile va avea 7,8 metri, iar trotuarele vor avea 2 x 1,5 metri.