Stiri Naționale

Prin Ghișeul.ro se vor putea achita taxele pentru pașapoarte, certificate de înmatriculare și permise de conducere

În ședința Guvernului României din 14 august a fost adoptată o Hotărâre ale cărei prevederi suplimentează categoriile de servicii a căror plată poate fi realizată prin platforma online Ghișeul.ro, administrată de Autoritatea pentru Digitalizarea României.

Astfel, prin ghișeul virtual se vor putea realiza toate tipurile de plăți aferente prestării oricărui serviciu public, inclusiv oricărui serviciu comunitar de utilitate publică, precum și toate tipurile de plăți aflate în legătură, directă sau indirectă, cu prestarea respectivului serviciu.

Prin Hotărârea aprobată astăzi, Guvernul României face încă un pas important în direcția digitalizării sectorului public. Această Hotărâre contribuie la îmbunătățirea interacțiunii fiecărui cetățean cu statul și facilitează accesul la plata tuturor serviciilor comunitare de interes public. Prin această modificare legislativă, Ghișeul.ro devine un instrument și mai eficient pentru beneficiarii serviciilor publice, care de acum vor putea achita online contravaloarea unor servicii comunitare precum transportul în comun, salubritatea, energia termică, apa sau canalizarea. De asemenea, ulterior modificării actelor normative specifice, vor putea fi achitate inclusiv plăți aflate în strânsă legătură cu prestarea unor servicii publice, precum contravaloarea pașapoartelor, a certificatelor de înmatriculare, a autorizațiilor provizorii și a permiselor de conducere. Toate serviciile din sectorul public vor putea fi integrate în platforma de plăți online Ghișeul.ro. Vom aduce astfel serviciile publice mai aproape de cetățeni”, a declarat Octavian Oprea, vicepreședintele Autorității pentru Digitalizarea României.

Autoritatea pentru Digitalizarea României este structură cu personalitate juridică în cadrul aparatului de lucru al Guvernului şi în coordonarea prim-ministrului, având rolul de a realiza şi coordona implementarea strategiilor şi a politicilor publice în domeniul transformării digitale şi societăţii informaţionale. ADR a fost înființată prin Hotărârea de Guvern nr. 89/2020.

21 - VIZUALIZĂRI
Show More

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button