sâmbătă, aprilie 19, 2025

 

 

POT, trimite în Parlament o femeie care face videochat. Cine este senatoarea care are și nume de scenă

0 36
A+A-
Reset

farmec.ro

În noul Parlament al României a ajuns și o femeie care se dezbracă pe internet, care a candidat pe listele Partidului Oamenilor Tineri.

În premieră, în din noul Parlament al României va face parte și o femeie care-și vinde trupul pe internet. Este vorba de Valentina Aldea, de 36 de ani, care a candidat pe listele Partidului Oamenilor Tineri (POT) la Senat, partid susținut de candidatul Călin Georgescu, care s-a calificat în turul II al alegerilor prezidențiale.

Femeia se prezintă ca antreprenoare iar în prezentarea candidaturii sale, pe pagina de Facebook, afirmă că „misiunea de român poate fi împlinită cu oameni tineri, care se implică plini de curaj, decenţă şi profesionalism”.

Jurnaliștii de la Cancan” au aflat ce înseamnă decență și profesionalism în accepțiunea senatoarei, intrând în posesia mai multor fotografii în care tânăra se dezbracă fără inhibiții în fața camerelor de luat vederi, la videochat.

”A ştiut din prima că imaginea este cea care contează întotdeauna, motiv pentru care a făcut orice, dar chiar orice pentru a se folosi de atuurile cu care a fost înzestrată de mama natură. Imaginile care au intrat în posesia noastră o arată pe Valentina Aldea în ipostaze greu de descris în cuvinte, dar vă puteţi imagina cu siguranţă ce făcea cu mânuţele bine antrenate”, scrie cancan.ro.

Partidul Oamenilor Tineri a fost înfiinţat de către deputatul neafiliat Anamaria Gavrilă, aleasă în mandatul trecut pe listele partidului AUR.

Aceasta nu a dorit să comenteze informația apărută în presă.

 

epantofi.ro

Adaugă un comentariu

Cele mai recente știri

Ministerul Transporturilor propune un proiect de Hotărâre de Guvern privind …

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet, a anunţat, joi, …

Ședința Comitetului de Organizare UNESCO Sighișoara, din 31 martie, a …

despre

Site-ul sighisoara-online.com este un portal dedicat orașului Sighișoara, oferind o gamă variată de informații și resurse pentru locuitori și vizitatori

 

Contact

contact@sighisoara-online.com

Top Citite

©2024  Sighisoara Online – Toate drepturile rezervate