fashiondays.ro

Pompieri din Mureş şi Harghita, mobilizaţi pentru a stinge un incendiu la un depozit cherestea, la Albeşti

0 comentarii 6 views
A+A-
Reset

În urma unei intervenţii care a durat în jur de 7 ore, în noaptea de miercuri spre joi, 25 de pompieri din judeţele Mureş şi Harghita au reuşit să stingă un incendiu izbucnit într-o hală ce depozita cherestea, material lemnos şi vopseluri, fiind afectată o suprafaţă de circa 600 metri pătraţi.

‘În această noapte, în jurul orei 00:05, pompierii mureşeni au fost solicitaţi să intervină în localitatea Albeşti, în urma izbucnirii unui incendiu la nivelul unei hale ce depozita cherestea, material lemnos şi vopseluri. Principalele focare ce se manifestau în interiorul halei de depozitare au fost localizate şi lichidate, în aceste momente pompierii intervenind pentru lichidarea în totalitate a incendiului. (…) A fost dislocat un efectiv de 25 de pompieri ce încadrează următoarea tehnică de intervenţie: cinci Autospeciale de Stingere cu Apă şi Spumă din cadrul Detaşamentului de Pompieri Sighişoara, Târgu Mureş şi SVSU Cristuru Secuiesc din judeţul Harghita, o autoscară de intervenţie la înălţime şi două Autospeciale de Primă Intervenţie şi Comandă’, a arătat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ‘Horea’ al judeţului Mureş.

Pompieri au precizat, joi, în jurul orei 7,30, că incendiul este lichidat, a ars hala de depozitare în care se aflau materiale lemnoase, lacuri, vopseluri şi materiale de construcţii, pe o suprafaţă totală de 600 mp, urmând a se stabili cauza şi împrejurările producerii incendiului.



Adaugă un comentariu



despre

Site-ul sighisoara-online.com este un portal dedicat orașului Sighișoara, oferind o gamă variată de informații și resurse pentru locuitori și vizitatori

 

Contact

contact@sighisoara-online.com

Top Citite

©2024  Sighisoara Online – Toate drepturile rezervate