Peste 200 de abonați din comunele mureșene Albești, Vânători și Saschiz au semnat o petiție prin care cer să se facă investiții în sistemul de distribuție a energie electrice. Oamenii se plâng că le pică curentul aproape zilnic, iar penele durează ore în șir, timp în care nu se poate munci, nu există acces la internet și de multe ori se strică aparatele electrice din gospodării.
Distribuție Energie Electrică România a explicat pentru Radio România Actualități că în condițiile meteorologice deosebite din ultima perioadă, cu cantități ridicate de precipitații și intensificări puternice ale vântului au fost afectate parțial instalațiile, ceea ce a dus la pene de curent. De pildă, între 17 martie și 2 aprilie pe raza localității Sighișoara sunt enumerate 5 defecțiuni din cauza vremii, iar până la remediere curentul a fost întrerupt de la una până la mai multe ore.
În cazul întreruperilor nu s-au produs supratensiuni în rețea, iar o posibilă deteriorare a aparaturii nu s-a produs din cauza companiei care arată că în astfel de situații, utilizatorii trebuie să se adreseze furnizorilor cu care au încheiate contractele.
Distribuție Energie Electrică România subliniază că întreruperile semnalate au avut caracter accidental, imposibil de prevăzut și de evitat. Operatorul de electricitate asigură consumatorii că este preocupată în permanență de creșterea calității rețelelor electrice și că au fost incluse în planul de investiții pentru acest an lucrări de modernizare și retehnologizare, inclusiv în zona Sighișoara.
Comunicatul integral Distribuție Energie Electrică România