Conducerea Curţii de Apel Târgu Mureş a anunţat luni, într-o conferinţă de presă, că mai bine de un sfert din posturile de judecător de la instanţele subordonate sunt vacante, situaţia cea mai gravă fiind la judecătoriile şi tribunalul din Harghita, unde deficitul este de peste 50%.
„Cred că este primul an în care, făcând bilanţul, numărul posturilor vacante, din cele 163 de posturi de judecător, avem vacante 25,15%. Practic, gradul de ocupare este de aproape 75% şi mă refer aici doar la posturile de judecător. Avem şi colegi care, având vechimea minimă de 25 de ani în magistratură au ales să rămână în continuare în activitate şi le-am mulţumit pentru asta. (…) Plecarea colegilor în pensie a determinat vacantarea unor posturi la instanţele superioare, ceea ce a determinat la rândul său, ocuparea prin promovare. (…) La instanţele din Harghita deficitul de personal este cronic. Avem instanţe care au jumătate schema ocupată, poate nici atât”, a declarat preşedintele Curţii de Apel Târgu Mureş, judecătorul Ioana Lucaci, în conferinţa de presă.
Potrivit Ioanei Lucaci, Tribunalul Harghita este şi mai deficitar, având doar patru titulari, în aceste condiţii recurgându-se la delegarea unor judecători de la alte instanţe, inclusiv de la Curtea de Apel Târgu Mureş.
„La Curtea de Apel Târgu Mureş, la acest moment avem un singur post vacant de judecător (…). Le spuneam şi colegilor că eu nu-mi aduc aminte ca Tribunalul Mureş să fi avut în cursul vreunui an şapte posturi vacante de judecător. La instanţele de fond, însemnând judecătorii, am mai înregistrat astfel de situaţii, dar la Tribunal nu. Evident că dificultăţile se vor perpetua şi anul acesta, pentru că examenul de absolvire a INM încă este în desfăşurare, anul acesta nu vor fi absolvenţi de la Institutul Naţional al Magistraturii. Concursul de admitere în magistratură, pornit anul trecut, se finalizează abia acum, în martie-aprilie, astfel încât deficitul de personal poate fi acoperit prin intrarea în magistratură a acestor noi colegi”, a spus Ioana Lucaci.
În cele nouă judecătorii şi trei tribunale din judeţele Mureş şi Harghita, care se află în jurisdicţia Curţii de Apel Târgu Mureş în schemele de personal sunt prevăzute 163 de posturi de judecător, dintre care 122 sunt ocupate, iar 41 sunt vacante.
„Din păcate, a continuat valul de pensionări şi în cursul anului 2023 şi cunoaştem cu toţii că în spaţiul public au fost discuţii cu privire la condiţiile de pensionare ale judecătorilor, cu privire la cuantumul pensiei de serviciu şi toate acestea, în condiţiile în care la sfârşitul anului 2022 a fost adoptată o nouă lege a statutului judecătorilor. În 2023 ne-am confruntat din nou cu discuţii pe această temă, ceea ce a determinat o parte din colegii noştri să aleagă această cale a pensionării, din diverse motive pe care le-au expus fiecare (…). Acest val de pensionare a determinat o criză de personal şi la nivelul instanţelor din aria de competenţă”, a mai spus Ioana Lucaci.
Vicepreşedintele Curţii de Apel Târgu Mureş, Andreea Ciucă, a precizat că pe fondul acestei crize de judecători, s-au ales „soluţii disperate pentru vremuri disperate”.
„Noi am păstrat completele respectând dispoziţiile regulamentare. Adică au continuitate pe complet de la Târgu Mureş şi continuitate pe complete de la Harghita. Şi între timp, ei (judecătorii, n.r.) trebuie să oscileze între o instanţă şi alta, lucru care nu-i deloc uşor. Dar ei sunt foarte organizaţi şi stau bine din perspectiva calităţii şi calităţii actului de justiţie”, a spus Andreea Ciucă.
Potrivit bilanţului pe anul 2023 al instanţei mureşene, gradul de încărcătură cu dosare per judecător a crescut în cursul anului trecut la majoritatea instanţelor, recordul fiind deţinut de Judecătoria Odorheiu Secuiesc şi Judecătoria Sighişoara.
„Avem patru judecătorii care la încărcătura de dosare per judecător se situează peste media naţională, care este 1.457 de dosare. În top conduce Odorheiul Secuiesc cu 2.207 dosare, urmat de Sighişoara. Avem patru instanţe care sunt aproape de media naţională şi două unde avem sub 1.000 de cauze per judecător”, a mai spus Ioana Lucaci.
La 6 din cele 12 instanţe durata medie de soluţionare a cauzelor a scăzut, aceasta fiind între 2,8 şi 4 luni.