Ovidiu Mălăncravean: ”Pentru că a acordat atenție și comunității sighișorene, vreau să mulțumesc doamnei Viorica Dăncilă”

0
farmec.ro - Livrăm frumusețe!

Primarul municipiului Sighișoara, social-democratul Ovidiu Mălăncrăvean, a transmis un mesaj comunității sighișorene în care trece în revistă principalele proiecte inițiate în ultimii ani, cu sprijin guvernamental.

„Dragi sighișoreni,

În ultimii ani, Sighișoara a beneficiat de sprijin guvernamental pentru stimularea unor investiții a căror realizare va aduce plus valoare zonei și concetățenilor noștri.

Sunt investiții cu impact economic, dar și social pentru care s-au și semnat contractele de finanțare cu Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice în valoare totală de 9.918.652,31 de lei. Amintesc obiectivul de investiții „Pod peste râul Târnava Mare – Municipiul Sighișoara” a cărui realizare este necesară întrucât, ca urmare a lucrărilor efectuate de către C.N.C.F. CFR S.A. la obiectivul de investiții “Reabilitarea liniei de cale ferată Braşov – Simeria, parte componentă a coridorului IV Pan – European pentru circulaţia trenurilor cu viteza maximă de 160 kilometri/oră”, vor fi desființate toate trecerile la nivel cu calea ferată, cu excepția unei traversări de capacitate limitată, care nu satisface cerințele de trafic ale Cartierului Târnava II și în niciun caz a zonei industriale. Obiectivul de investiții „Rețea de canalizare menajeră și stație de epurare în municipiul Sighișoara – sat Hetiur” este necesară pentru continuarea lucrărilor executate parțial în zona Hetiur, a sistemelor de colectare și epurare a apelor uzate menajere, lucrări începute în anul 2006 și sistate în anul 2011. Prin realizarea acestei investiții, vor fi îndeplinite condițiile de igienă și confort pentru gospodăriile din satul Hetiur.

Un proiect de importanță pentru Sighișoara îl reprezintă elaborarea unui nou Plan Urbanistic General al Municipiului Sighișoara, pentru care ne bucurăm de sprijin guvernamental prin Programul privind elaborarea și actualizarea planurilor urbanistice generale ale localităților, în valoare de 1.111.460 de lei. Se urmăreşte atingerea obiectivelor strategice – creșterea atractivității municipiului pentru locuitori, investitori și turiști, asigurarea unei creșteri sustenabile a municipiului – și va contribui la punerea în acord a reglementărilor urbanistice cu tendințele de dezvoltare și cerințele de dezvoltare durabilă socio-economică și de mediu actuale.

Pentru că cetatea medievală Sighișoara prezintă o importanță deosebită din punct de vedere cultural, istoric și turistic, în cadrul Programului Național de Restaurare, Ministerul Culturii și Identității Naționale prin Institutul Național al Patrimoniului elaborează documentația tehnică privind restaurarea ansamblului medieval al Cetății Sighișoara – ziduri și turnuri, precum și subclasarea acestuia.

Sunt bucuros că am reușit să demarăm aceste proiecte și sper să le și finalizăm.

Pentru că a acordat atenție și comunității sighișorene, vreau să mulțumesc doamnei Viorica Dăncilă, iar în contextul alegerilor prezidențiale îi urez mult succes pentru a putea duce la îndeplinire proiectele pe care le are pentru țară”, a transmis Ovidiu Mălăncrăvean.

 

25 Vizualizari
evomag.ro

Leave a Reply

avatar
  Subscribe  
Notify of