Guvernul pregătește noi majorări salariale pentru bugetari. Lefuri mai mari vor avea, chiar din aceasta lună, angajații mai multor ministere, dar și cei de la Institutul Național de Statistică. Majorările sunt cuprinse între 15% și 50%.
Excepție fac demnitarii și angajații din administrația publică locală. Executivul nu precizează însă câți bani trebuie să aloce de la buget pentru aceste creșteri.
Cei mai mulți bani vor avea angajații care lucrează pentru proiecte finanțate pe fonduri europene, în special pentru Planul de Redresare și Reziliență, unde există și întârzieri în implementarea proiectelor. Aici, majorările ajung până la 50%. În prezent, un funcționar public câștigă între 4.000 și 12.000 de lei brut.
În Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene există cele mai multe echipe. Tot aici sunt și bugetarii cu cele mai mari salarii, alături de cei de la Finanțe. Totuși, venituri mai mari vor avea și angajații din Ministerul Transporturilor sau cei din Ministerul Muncii. La Ministerul Muncii, însă nu sunt incluși angajații Inspecției Muncii, care trebuie să combată evaziunea fiscală pe piața muncii.
Pe de altă parte, și bugetarii care nu lucrează pentru proiecte europene vor avea salarii mai mari cu 15%. Această creștere ar fi trebuit aplicată încă din 2020 – 2021 – conform legii salarizării, dar majorările au fost înghețate.
Tot în ordonanța de urgentă sunt incluși și angajații Institutului Național de Statistică, unde creșterile sunt între 15% și 24%. Salariații au protestat în repetate rânduri și au cerut să aibă salarii egale cu cele acordate angajaților din Guvern. Aici, de exemplu, un debutant câștigă în jur de 3.000 de lei net. O creștere de 15%, înseamnă un plus de aproximativ 450 de lei.
Executivul nu a precizat numărul total al salariaților care vor beneficia de noile creșteri. Unele majorări au fost gândite ca o primă și ar fi trebuit susținute din fonduri europene. Însă banii vor fi asigurați din bugetul statului. România rămâne în continuare fruntașă în topul țărilor UE care plătesc cei mai mulți bani din buget pe salarizarea din sistemul public.