drmax.ro/
Stiri Naționale

Natalitatea se prăbușește în România: În 2022 s-a înregistrat cel mai mic număr de nou-născuți din ultimii 134 de ani


interlink.ro

Natalitatea se prăbușește în România. În noiembrie s-au născut cu aproape două mii mai puțini copii față de luna precedentă din 2022. Asta face ca, în primele 11 luni ale anului trecut, numărul nou-născuților să fie la minimul ultimilor 134 de ani. Deja acest trend s-a accentuat în ultimii trei ani și pe fondul sprijinului redus oferit de stat părinților. Avem un număr mic de creșe și grădinițe. Nici legislația nu încurajează tinerii, în special pe cei cu venituri medii, atrag atenția specialiștii.

În primul an după revoluție, în România s-au născut aproape 315.000 de copii. 32 de ani mai târziu natalitatea a ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 134 de ani. În primele 11 luni ale anului trecut au fost aduși pe lume aproape 158 de mii de bebeluși.

-Situația financiară, clar.
-E una dintre probleme?
-Clar, da. Pentru tineri da, mare.

-Populația e îmbătrânită, tinerii sunt plecați la muncă în străinătate.
-E un lux în ziua de azi să avem un copil?
-Dacă ne raportăm la prețuri, am zice că da. Per total, haine, hrană, educație, toate sunt cu costuri și nu mici, destul de mari.

Iar în timp ce natalitatea scade simțitor, statul vine cu măsuri controversate. Este vorba despre deducerea acordată recent, în cuantum de 100 de lei, pentru românii care au copii înscriși la o formă de învățământ. După aplicarea impozitelor, părintele rămâne în mână doar cu 10 lei, pentru care trebuie să depună mai multe cereri și adeverințe.

Gabriel Biriș, avocat specialist în fiscalitate: Cum putem noi să reducem analfabetismul funcțional de aproape 50% și nu facem nimic, ne tot alergăm așa în jurul cozii, venim cu măsuri care frizează ridicolul de 10 lei pentru părinte, pentru copil pe lună, în loc să facem lucruri care chiar contează.

-Și în momentul în care ai copilul în gimnaziu și liceu, cheltuielile se mențin ridicate, mai ales pentru copiii care stau departe de București sau centrele reședință de județ. Sunt elevi care trebuie să plătească abonament de 700 lei pe lună ca să ajungă la un liceu. Este inadmisibil.

România se confruntă și cu o altă problemă – procesul de îmbătrânire demografică s-a adâncit, față de acum un deceniu. În timp ce numărul tinerilor a scăzut, cel al vârstnicilor a crescut cu aproape jumătate de milion de persoane. În aceste condiții, cheltuielile cu sănătatea și pensiile vor fi tot mai mari în anii următori și vor pune o presiune uriașă pe buget.

bottegaverde.ro

Related Articles

Lasă un răspuns

Back to top button