sâmbătă, aprilie 19, 2025

 

 

Mihai Șora a murit. Celebrul filosof și eseist avea 106 ani

0 4
A+A-
Reset

farmec.ro

Mihai Șora, filosoful și eseistul român, a încetat din viață, sâmbătă, la vârsta de 106 ani. Decesul a fost anunțat chiar pe contul său de Facebook.

”Iubitule, ai fost fericire pură: nu doar un om frumos, ci Frumusețea însăși, credința, nădejdea și dragostea, cum spune cuvântul apostolic. Și niciodată nu-ți voi fi îndeajuns de recunoscătoare pentru tot ce mi-ai dăruit timp de aproape două decenii.

Tu m-ai scos de pe șinele destinului meu și m-ai legat ireversibil și armonios de al tău, cu o grație de care numai tu erai capabil și pe care nu mulți pământeni o pot cuprinde cu mintea sau cu inima. Încă nu știu cum va arăta ziua de mâine, nici toate cele care vor urma.

E dincolo de puterea mea de acceptare. Unii oameni ar trebui să trăiască veșnic – nu numai în Rai, unde, negreșit, tu vei sta, ci și pe punctul acesta albastru, boțul de apă și humă care plutește în spațiu și pe care opt miliarde de alte făpturi omenești – dar niciuna ca tine – conviețuiesc, se ceartă sau se iubesc, se războiesc ori își sunt – unele, altora – sprijin. E frig fără tine, iubitule.”

 

 

Mihai Șora, filosof și eseist, s-a născut pe 7 noiembrie 1916 în satul Ianova din județul Timiș. El a fost căsătorit de două ori și are trei copii din prima căsătorie. În 2014, la vârsta de 98 de ani, s-a recăsătorit cu scriitoarea Luiza Palanciuc-Șora.

 

epantofi.ro

Adaugă un comentariu

Cele mai recente știri

Ministerul Transporturilor propune un proiect de Hotărâre de Guvern privind …

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet, a anunţat, joi, …

Ședința Comitetului de Organizare UNESCO Sighișoara, din 31 martie, a …

despre

Site-ul sighisoara-online.com este un portal dedicat orașului Sighișoara, oferind o gamă variată de informații și resurse pentru locuitori și vizitatori

 

Contact

contact@sighisoara-online.com

Top Citite

©2024  Sighisoara Online – Toate drepturile rezervate