Ministerul Transporturilor propune Guvernului într-un proiect de act normativ o majorare a valorii lucrărilor la 11,3 miliarde lei, de la 8,4 miliarde lei valoare stabilită în 2017.
Potrivit proiectului de act normativ disponibil aici, care arată că „având în vedere contextul economic, marcat de creșteri semnificative și continue ale prețurilor, cu precădere începând cu anul 2021, atât la materialele de construcții, cât și la carburanți, energie electrică, manoperă, servicii, cu impact semnificativ asupra costurilor, toți acești factori au influențat actualizarea valorii prețului contractelor”.
Ca urmare a determinării valorii categoriilor de cheltuieli eligibile pentru indexare din Valoarea de Contract Acceptată, identificate în Anexa la Ofertă, pentru fiecare contract de execuție lucrări, s-a efectuat analiza sumelor cu impact asupra Valorii de Contract Acceptată, prin aplicarea prevederilor OG nr. 15/2021 și OUG nr. 64/2022.
A rezultat o sumă cumulată de 2.352.480 mii lei fără TVA, având în vedere faptul că:
- Valoarea aferentă ajustării, plătită în baza OG nr. 15/2021, în sumă cumulată pe toate cele două contracte este 37.621 mii lei, fără TVA;
- Valoarea aferentă actualizării prețurilor contractelor conform O.U.G nr. 64/2022 pentru restul rămas de executat 2.314.859 mii lei, fără TVA.
Lucrări necuprinse inițial
Proiectul mai notează că stadiul fizic al lucrărilor este cuprins între 33% și 38%. Sunt menționate lucrări suplimentare care nu ar fi fost cuprinse în devizele inițiale (valoarea inițială 8,4 miliarde lei), precum:
- Certificarea performanței energetice și auditul energetic al clădirilor, auditul de siguranță rutieră (cu valori) – 65 mii lei, fără TVA;
- Proiectare – 17.346 mii Lei, fără TVA;
- Coordonator în materie de securitate și sănătate – conform Hotărârii Guvernului nr. 300/2006, cu modificările și completările ulterioare – 300 mii lei, fără TVA;
- Ajustare preț Contracte conform OG 15/2021 și a Instrucțiunii nr. 8/27.07.2022 – 37.621 mii lei, fără TVA;
- Consolidări stația Archita pentru subsecțiunile 1. Brașov – Apața și 3. Cața – Sighișoara – 100.000 mii lei, fără TVA;
- Capitol nou introdus Cheltuieli aferente marjei de buget și Cheltuieli pentru constituirea rezervei de implementare pentru ajustarea de preț, capitol ce cuprinde cheltuieli pentru constituirea rezervei de implementare pentru ajustarea de preț – 2.314.859 mii lei, fără TVA.