Ion Cristoiu: Iohannis, miză personală în alegerile de duminică. Vrea să schimbe Constituţia pentru a fi preşedinte şi după 2024

0 4
A+A-
Reset

meia.ro

Preşedintele Klaus Iohannis are un interes personal în reformarea Constituţiei: transformarea României în republică prezidenţială şi renunţarea la limita de două mandate prezidenţiale. Surpinzătoarea ipoteză a fost exprimată joi noaptea, la Sinteza Zilei, de comentatorul politic Ion Cristoiu. Acest obiectiv personal al lui Klaus Iohannis explică implicarea foarte evidentă, de partea PNL, a preşedintelui în această campanie, susţine publicistul.

„Mă voi uita la cine va fi pe primul loc. Aceste alegeri nu sunt alegeri parlamentare. Au fost declarate şi fixate de către preşedintele Iohannis. Aţi văzut şi declaraţia de astăzi: ‘Veniţi la vot dacă mă iubiţi’. De regulă, de 30 de ani, preşedinţii, oameni corecţi, cu excepţia lui Klaus Iohannis, au zis: ‘ieşiţi la vot cu orice preţ’.

Până acum câteva zile, Iohannis spunea: ‘Mergeţi la vot şi votaţi PNL’. Azi a transmis ‘Mergeţi la vot şi mă votaţi pe mine, dacă mă iubiţi’. Asta confimă un lucru pe care-l ştiam din surse: în ultima săptămână a fost trecută campania pe persoană fizică.

El le-a spus liberalilor cam în genul ăsta. Nu-şi poate permite să le spună ‘tâmpiţi’, că ar însemna că se coboară la nivelul acestui cuvânt. ‘Băi, sunteţi nişte …, preiau eu campania’.

 

Duminică are loc un referendum pro sau contra Klaus Iohannis. Dacă PNL iese pe primul loc, indiferent de scor, Iohannis va trage concluzia şi ca persoană, şi ca personalitate, că electoratul l-a ascultat.

În al doilea rând, este un referendum cu întrebarea: „Vreţi să mai fie Klaus Iohannis preşedinte şi după 2024?”

Veţi spune – dar cum să fie o astfel de întrebare? Aţi observat că şi el, şi Ludovic Orban, chiar în seara asta, au vorbit de reformarea Constituţiei.

Între altele, dacă dl. Iohannis îşi va îndeplini visul, Constituţia o să prevadă transformarea (ţării) în republică prezidenţială, ceea ce dă posibilitatea lui Iohannis, dar şi altor preşedinţi, să mai candideze încă o dată (…) Numai aşa se explică toată agitaţia lui.

Sfatul meu: mergeţi la vot şi nu daţi puterea absolută nimănui. Ideal ar fi să aveam o astfel de împărţire a puterii încât Iohannis să nu aibă Parlamentul Său de două ori, chiar dacă va fi guvern PNL-USR”, a spus Ion Cristoiu.

 
fashiondays.ro

Radio Târgu Mureș

https://www.radiomures.ro/feed is invalid XML, likely due to invalid characters. XML error: EntityRef: expecting ';' at line 68, column 239

Leave a Comment

despre

Site-ul sighisoara-online.com este un portal dedicat orașului Sighișoara, oferind o gamă variată de informații și resurse pentru locuitori și vizitatori

 

Contact

contact@sighisoara-online.com

Top Citite

©2024  Sighisoara Online – Toate drepturile rezervate