GST Safety Textiles Ro a realizat în 2020 o cifră de afaceri de aproximativ 127,1 mil. lei (26,4 mil. euro) şi un profit net de peste 6,4 mil. lei (circa 1,4 mil. euro) ♦ În afară de România, concernul Global Safety Textiles mai deţine fabrici în Germania, China, Mexic şi Africa de Sud.
Producătorul de airbaguri GST Safety Textiles Ro, subsidiara locală a concernului german Global Safety Textiles, achiziţionat în 2011 de grupul sud-coreean Hyosung, are disponibile în prezent 95 de locuri de muncă pentru fabrica din Sighişoara, judeţul Mureş, cele mai multe fiind pentru muncitori necalificaţi în industria confecţiilor (70), confecţioneri-asamblori articole textile (20), dar şi pentru controlori calitate (5), potrivit informaţiilor existente pe site-ul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Mureş.
Compania GST Safety Textiles Ro deţine o fabrică în localitatea Albeşti, judeţul Mureş, care funcţionează din 2014.