fashiondays.ro

Gravidele și lăuzele vor beneficia de investigațiile medicale necesare în cel mult cinci zile lucrătoare.

0 comentarii 554 views
A+A-
Reset

Printr-un proiect legislativ ce a primit luni votul senatorilor se propune, pentru a reduce mortalitatea maternă, care a înregistrat creșteri, în ultimii ani, în România, ca gravidele și lăuzele să aibă acces rapid la o serie de investigații medicale, respectiv în cel mult cinci zile lucrătoare de la momentul solicitării lor.

 

Proiectul legislativ de modificare a OUG 44/2022 privind stabilirea unor măsuri în cadrul sistemului de sănătate, ce merge acum, pentru dezbatere și votul decisiv, la Camera Deputaților, propune facilitarea accesului la monitorizarea evoluţiei sarcinii şi lăuziei.

Mai precis, investigațiile paraclinice necesare monitorizării evoluţiei sarcinii şi lăuziei vor trebui făcute în termen de maximum cinci zile lucrătoare de la data solicitării acestora.

Așadar, gravidele și lăuzele vor avea acces gratuit la analize medicale fără să fie nevoite să aștepte prea mult.

Aceeași regulă se aplică acum în cazul investigațiilor paraclinice necesare monitorizării pacienților diagnosticați cu COVID-19, după externarea din spital sau după încetarea perioadei de izolare, precum și a pacienților diagnosticați cu boli oncologice, diabet zaharat, afecțiuni rare, boli cardiovasculare, cerebrovasculare, neurologice sau boală cronică renală.

Potrivit HG 521/2023 pentru aprobarea pachetelor de servicii și a contractului-cadru, consultații în vederea monitorizării evoluției sarcinii și lăuziei sunt depistarea sarcinii, luarea în evidență a gravidei, supravegherea sarcinii și urmărirea lăuzei.

Consultațiile pentru urmărirea lăuzei la externarea din maternitate și la patru săptămâni de la naștere se acordă la cabinet și la domiciliu.

După cum subliniază inițiatorii măsurii, “rata mortalităţii materne este cel mai important indicator al performanţei sistemului de sănătate dedicat medicinei materno-fetale. Acest indicator reflectă calitatea şi eficacitatea îngrijirilor pre-, intra- şi postnatale. Bineînţeles, se corelează cu frecvenţa şi calitatea monitorizării evoluţiei sarcinii, a riscurilor obstetricale directe şi indirecte.

Din păcate, România a înregistrat în ultimii ani o creştere accelerată a ratei mortalităţii materne: aceasta s-a dublat în ultimii ani, fiind mult peste media Uniunii Europene. (…) În multe dintre situaţiile asociate cu risc obstetrical direct foarte mare, sarcina este evaluată pentru prima dată de un medic obstetrician la momentu naşterii. E vorba de sarcini complet lipsite de monitorizare, fără nicio investigaţie prealabilă momentului naşterii”.

Atenție! Pentru a se putea aplica, proiectul de lege trebuie să fie adoptat la Camera Deputaților, promulgat de președintele țării și publicat în Monitorul Oficial.



Adaugă un comentariu



despre

Site-ul sighisoara-online.com este un portal dedicat orașului Sighișoara, oferind o gamă variată de informații și resurse pentru locuitori și vizitatori

 

Contact

contact@sighisoara-online.com

Top Citite

©2024  Sighisoara Online – Toate drepturile rezervate