Festivalul SoNoRo Musikland, inspirat de istoria remarcabilă a saşilor din Transilvania, ajunge în acest an la ediţia a VI-a şi va avea loc în perioada 25 iulie – 4 august. Ca şi în ediţiile anterioare, va continua să celebreze, prin intermediul muzicii clasice, patrimoniul cultural din oraşele Braşov şi Sighişoara, dar şi pe cel al câtorva sate care fac parte din arealul Colinelor Transilvaniei – Cristian, Râşnov, Cincu, Meşendorf, Criţ şi Viscri.
Această ediţie a festivalului propune publicului 13 concerte, dintre care 3 jam sessions surpriză. 70 muzicieni din 10 ţări vor încânta publicul seară de seară, interpretând capodopere de Luigi Boccherini, Wolfgang Amadeus Mozart, Ludwig van Beethoven, Franz Schubert, Joseph Haydn, Franz Liszt, Serghei Rachmaninov, Johannes Brahms, Béla Bartók şi mulţi alţi compozitori.
Concertul de deschidere va avea loc joi, 25 iulie, de la ora 20:00, în Piaţa Sfântul Ioan, împreună cu Orchestra Simfonică a Filarmonicii Braşov, dirijată de Cristian Oroşanu.
„O nouă aventură muzicală ne aşteaptă în această zonă a României, pe care o consider Toscana estului Europei. Parcă ieri ajungeam în Meşendorf, la invitaţia unui bun prieten, care restaurase o splendidă casă cu şură, şi am fost fascinat de frumuseţea locului, de oameni, de biserica fortificată din sat, construită în stil gotic timpuriu. Atunci a încolţit ideea unui festival dedicat moştenirii incredibile a saşilor din Transilvania, iar din acel moment s-au adunat cinci ediţii ale Festivalului SoNoRo Musikland, care a dobândit deja o identitate solidă şi echilibrată, cu un public fidel şi nerăbdător să ne urmeze în fiecare vară la concertele din Braşov şi din satele de pe Colinele Transilvaniei”, a declarat Răzvan Popovici, directorul Festivalului SoNoRo Musikland.
Cu excepţia primului concert, accesul la concertele Festivalului SoNoRo Musikland este liber şi se face pe bază de invitaţie sau rezervare. Rezervările se fac pe https://musikland.sonoro.org/, în pagina dedicată fiecărui concert.
PROGRAM:
– Joi, 25 iulie, ora 20.00, Piaţa Sf. Ioan – Concert de Deschidere
– Vineri, 26 iulie, ora 19:00, Bastionul Ţesătorilor – Con Affetto
– Sâmbătă, 27 iulie, ora 18:00, Căminul Cultural Cristian – Alla Ungarese
– Duminică, 28 iulie, ora 12:00, Muzeul Civilizaţiei Urbane a Braşovului – Guten Morgen, Wolfie!
– Duminică, 28 iulie, ora 19:30, Das Fort Boutique din Râşnov – Jamsession I
– Luni, 29 iulie, ora 19:00, Biblioteca Judeţeană „George Bariţiu” – Dance, Dance, Dance
– Marţi, 30 iulie, ora 19:00, Biserica Evanghelică Sfântul Bartolomeu – An Die Freude
– Miercuri, 31 iulie, ora 19:00, Fuga Lolelor Cincu. Museum in Progress – La Apus
– Joi, 1 august, ora 18:00, Sala de Festivităţi a Primăriei Municipiului Sighişoara – Poveşti din Pădurea Neagră
– Vineri, 2 august, ora 18:00, Biserica Fortificată din Meşendorf – Schubertiada
– Vineri, 2 august, ora 21:00, Meşendorf Gasthaus – Jamsession II
– Sâmbătă, 3 august, ora 20:00, Critz Cross din Criţ – Jamsession III
– Duminică, 4 august, ora 11:30; Casa din Viscri a Regelui Charles al III-lea – Finale