3
Preţurile pentru 3,7 milioane de consumatori casnici de energie electrică, cei rămaşi în serviciu universal, vor creşte cu 80 – 90% din 1 ianuarie, arată economica.net într-o analiză.
De la 1 ianuarie 2021, de când s-a liberalizat piaţa de energie, clienţii casnici din România se împart în două categorii. Unii au ales deja o ofertă de pe piaţa concurenţială, de la vechiul lor furnizor sau de la altul, şi plătesc un preţ concurenţial al energiei. Ceilalţi nu au făcut nicio alegere, nu au semnat un nou contract de furnizare, nici cu vechiul lor furnizor, nici cu altul, şi plătesc aşa numitul preţ de serviciu universal, scrie economica.net.
Preţurile de serviciu universal se modifică de două ori pe an. Ultima dată ele s-au schimbat la 1 iulie 2021, deci următoarea modificare va avea loc de la 1 ianuarie 2022.
Iată noile preţuri de serviciu universal la energie electrică, valabile pentru fiecare dintre cele opt zone de reţea ale ţării
Muntenia Sud (Municipiul Bucureşti, judeţele Ilfov şi Giurgiu). Noul preţ de serviciu universal al Enel Energie Muntenia, funizorul tradiţional al zonei, aplicabil de la 1 ianuarie, este de 1,37 lei/kWh, preţ final, cu toate taxele şi tarifele de reţea incluse. Preţul valabil acum, până la 31 decembrie, este de 0,75 lei/kWh. Aşadar, avem o creştere de 82 % a preţului final.
Banat (judeţele Arad, Timişoara, Hunedoara şi Caraş-Severin). Noul preţ de serviciu universal al Enel Energie, funizorul tradiţional al zonei, aplicabil de la 1 ianuarie, este de 1,38 lei/kWh, preţ final, cu toate taxele şi tarifele de reţea incluse. Preţul valabil acum, până la 31 decembrie, era de 0,80 lei/kWh. Aşadar, avem o creştere de 72% a preţului final.
Dobrogea (judeţele Constanţa, Tulcea, Ialomiţa şi Călăraşi). Noul preţ de serviciu universal al Enel, aplicabil de la 1 ianuarie, este de 1,42 lei/kWh, preţ final, cu toate taxele şi tarifele de reţea incluse. Preţul valabil acum, până la 31 decembrie, era de 0,83 lei/kWh. Aşadar, avem o creştere de 71% a preţului final, de la 1 ianuarie.
Moldova (judeţele Bacău, Vaslui, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Botoşani). E.On Energie este furnizorul tradiţional de energie electrică pentru clienţii casnici din această zonă. Noul preţ de serviciu universal cu toate tarifele de reţea şi taxe incluse este, de la 1 ianuarie 2022 şi până la 1 iulie 2022, de 1,30 lei/kWh. Dat fiind că, acum preţul de serviciu universal este, până la 31 decembrie, de 0,82 lei/kWh, clienţii de serviciu universal ai E.On au parte de o creştere a preţului final de 58%.
Muntenia Nord (judeţele Brăila, Buzău, Dâmboviţa, Galaţi, Prahova, Vrancea). Electrica Furnizare este furnizorul tradiţional de energie electrică pentru clienţii casnici din această zonă. Noul preţ de serviciu universal cu toate tarifele de reţea şi taxe incluse este, de la 1 ianuarie 2022, de 1,51 lei/kWh. Preţul valabil acum, până la 31 decembrie, este de 0,82 lei/kWh. Aşadar, creşterea este de 84%.
Transilvania Sud (judeţele Brasov, Alba, Harghita, Covasna, Sibiu, Mures). Electrica Furnizare este furnizorul tradiţional de energie electrică pentru clienţii casnici din această zonă. Noul preţ de serviciu universal cu toate tarifele de reţea şi taxe incluse este, de la 1 ianuarie 2022, de 1,5 lei kWh. Preţul valabil acum, până la 31 decembrie, era de 0,81 lei/kWh. Aşasar, avem o creştere de 85%.
Transilvania Nord (judeţele Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Maramureş, Satu Mare, Sălaj). Electrica Furnizare este furnizorul tradiţional de energie electrică pentru clienţii casnici din această zonă. Noul preţ de serviciu universal cu toate tarifele de reţea şi taxe incluse este, de la 1 ianuarie 2022, de 1,5 lei/kWh. Preţul valabil acum, până la 31 decembrie, era de 0,80 lei/kWh. Aşasar, avem o creştere de 87%
Oltenia (judeţele Teleorman, Argeş, Olt, Dolj, Gorj şi Mehedinţi). CEZ Vânzare este furnizorul tradiţional de energie electrică pentru clienţii casnici din zona Oltenia. Noul preţ de serviciu universal cu toate tarifele de reţea şi taxe incluse este, de la 1 ianuarie 2022 şi până la 1 iulie 2022, de 1,61 lei/kWh. Dat fiind că acum, preţul de serviciu universal este, până la 31 decembrie, de 0,85 lei/kWh, clienţii de serviciu universal ai CEZ au parte de o creştere a preţului final de 89%.