Ambasadorul Israelului în România, Excelenţa Sa David Saranga, a ţinut să amplaseze în Turnul cu Ceas din Sighişoara o plăcuţă cu distanţa până la Ierusalim, în cadrul Festivalului Sighişoara Medievală, înainte de plecarea sa din România, la încheierea mandatului, potrivit Agerpres.
Ambasadorul a promis că va reveni fără îndoială în România, însă în calitate de turist.
Primarul municipiului Sighişoara, Ioan Iulian Sîrbu, s-a arătat onorat vizita ambasadorului David Saranga şi a arătat că prim amplasarea plăcuţei cu distanţa până la Ierusalim, Turnul cu Ceas a căpătat o altă greutate.
“Această vizită este un lucru foarte important, dar din punctul meu de vedere subliniază încă o dată faptul că atât ca şi popoare, cât şi ca oameni, ca şi naţii, putem colabora foarte bine. Sighişoara este un oraş multicultural, iar relaţiile dintre noi consider că vor fi mai strânse de acum. (…) Domnia sa a observat că lipseşte (indicatorul – n.r.) şi consider că în acest moment deja Turnul cu Ceas începe să prindă greutate mai mare”, a declarat Ioan Iulian Sârbu.
Înainte de amplasarea indicatorului către Ţara Sfântă, Excelenţa Sa David Saranga a avut o scurtă întrevedere cu conducerea Primăriei Sighişoara, ocazie cu care a menţionat în Cartea de Onoare a instituţiei motivul pentru care a ţinut ca turiştii să poată vedea distanţa până la Iersusalim din Turnul cu Ceas.