noriel.ro

Cum petrec împreună poliţişti şi infractori!

0 comentarii 3 views
A+A-
Reset

Este anchetă la Poliţia de Frontieră şi Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IPJ) Suceava, după ce mai mulţi poliţişti au fost filmaţi la o petrecere alături de persoane controversate cercetate pentru contrabandă cu ţigări. Înregistrarea video a fost publicată pe YouTube.

Printre oamenii legii care au participat la chef se numără comisarul-şef Gheorghe Irimescu, comisarul – şef Petrea Pătrăuceanu, ambii de la Poliţia de Frontieră Rădăuţi, precum şi seful de post din comuna Iaslovăţ a judeţului Suceava. În plus, a fost filmat şi Petrică Prelipcean, un poliţist rutier.

De cealaltă parte a baricadei, se află Lucian şi George Tărîţă. Concret, Lucian Tărîţă este un contrabandist din comuna Vicovu de Jos a judeţului Suceava acuzat că introduce ilegal în ţară ţigări de contrabandă peste frontiera verde. George Tărîţă zis „Cuşu” este trimis în judecată într-un dosar penal în care sunt cercetaţi mai mulţi contrabandişti cunoscuţi printre care se numără Paul Iova zis „Ion Petrişor” din Bucureşti sau Constantin Nistor zis „Copilu” din Vicovu de Sus.

Toţi cei implicaţi au fost evidenţiaţi în clipul de pe YouTube printr-un procedeu tehnic şi în dreptul fiecăruia au fost trecute


Din informaţiile pe care le avem, filmarea a fost făcută la o petrecere de botez organizată de Tudorel Moloce, din comuna Gălăneşti. Clipul a fost urcat pe YouTube pe 24 februarie şi avea joi, 27 februarie, aproape 19.000 de vizualizări. Persoana care l-a publicat este necunoscută, contul de pe platformă este nou şi, cel mai probabil, a fost creat doar pentru a publica înregistarea care ridică suspiciuni cu privire la corectitudinea poliţiştilor în relaţia cu contrabandiştii.

Anchete la Poliţie

Înregistarea video a ajuns şi la şefii din Poliţie, care au anunţat anchete. „Referitor la imaginile care au apărut în spaţiul public, menţionăm faptul că cei doi poliţişti de frontieră erau în timpul liber la o petrecere privată. La nivelul ITPF Sighetu Marmaţiei se analizează contextul în care poliţiştii de frontieră au participat la petrecerea respectivă”, a spus comisarul-şef Ilie Poroch-Seriţan, ofiţer pentru relaţii publice la Poliţia de Frontieră Suceava.

„Inspectoratul Judeţean de Poliţie Suceava s-a autosesizat şi a declansat procedura de cercetare disciplinară a politiştilor pentru a se stabili dacă au săvârşit abateri sau alte fapte care aduc atingere onoarei profesiei de poliţist. Dacă din verificări se vor evidenţia alte aspecte de natură penală prin structurile abilitate se vor dispune măsuri potrivit competenţelor”, a declarat Ionuţ Epureanu, purtător de cuvânt al IPJ Suceava.

Judeţul Suceava, fruntaş la contrabandă Suceava este unul dintre judeţele „fruntaşe“ din ţară la capitolul contrabandă cu ţigări. În urmă cu trei zile, poliţiştii au anunţat că au reţinut un tânăr de 26 de ani, care trasfera o cantitate uriaşă de ţigarete de la un imobil din Moara, într-o altă locaţie. Bărbatul a urcat coletele într-o autoutilitară şi a pornit la drum împreună cu un antemergător. Pe traseu a dat nas în nas cu oamenii legii, care au încercat să-l opreacă. Suspectul nu s-a lăsat nici în momentul în care poliţiştii au folosit armanentul din dotare ca să tragă focuri de avertisment. A condus autoutilitara cu spatele pe o distanşă de 1,5 km. La un moment dat a oprit maşina, a coborât şi a încercat să se facă nevăzut printre case. A fost prins şi a ajuns în faţa judecătorilor, care au decis să-l aresteze preventiv pentru 30 de zile. El avea în maşină 104.636 de pachete de ţigări.

answear.ro

Adaugă un comentariu



despre

Site-ul sighisoara-online.com este un portal dedicat orașului Sighișoara, oferind o gamă variată de informații și resurse pentru locuitori și vizitatori

 

Contact

contact@sighisoara-online.com

Top Citite

©2024  Sighisoara Online – Toate drepturile rezervate