Stiri Locale

CRIMA ORGANIZATA: Cadre medicale mureșene, reținute pentru infracțiuni de corupție

horacredit.ro/somproduct.ro

Biroul de informare și relații publice al Serviciului Județean Anticorupție Mureș a remis un comunicat de presă joi, 10 iunie, prin care aduce la cunoștință faptul că față de șapte persoane, dintre care șase cadre medicale și un funcționar public, au fost dispuse măsuri preventive de către procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș. Persoanele în cauză sunt cercetate penal pentru infracțiuni de corupție, în speță, facilitarea menținerii în plată a pensiilor de invaliditate. Cercetarea din dosarul penal este efectuată de polițiștii anticorupție din cadrul Direcției Generale Anticorupție.

În consecință, „față de trei dintre inculpați (cadre medicale) s-a dispus măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, iar alți patru inculpați (trei cadre medicale și un funcționar public) au fost reținuți pentru 24 de ore sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de luare de mită și trafic de influență”, după cum se dezvăluie în sursa menționată. În data la care a fost emis comunicatul, cei patru inculpați reținuți pentru 24 de ore, vor fi prezentați Tribunalului Mureș cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Cercetări intense în două județe

Aceeași sursă menționează că în data de 3 iunie 2021, un număr de 16 percheziții au fost efectuate în localități de pe raza județelor Mureș și Sibiu, conduse de către polițiștii anticorupție ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Mureș. Totodată, acestora li s-au alăturat „ofițeri din cadrul altor nouă servicii județene anticorupție (Alba, Brașov, Bistrița – Năsăud, Cluj, Covasna, Harghita, Hunedoara, Sălaj și Sibiu), sub directa coordonare a procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș.”

Căutările menționate anterior au urmărit activitatea infracțională efectuată de medici și funcționari din cadrul Spitalului Sighișoara și a Cabinetului Cabinetul de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă Sighișoara din cadrul Casei Judetene de Pensii Mureș.

„Perchezițiile vizau activitatea infracțională a unor medici și intermediari din cadrul Spitalului Municipal Sighișoara și Cabinetul de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă Sighișoara din cadrul Casei Judetene de Pensii Mureș, sub suspiciunea că au primit, direct sau prin intermediari, foloase materiale pentru a facilita menținerea în plată a pensiilor de invaliditate, fapte de natură a aduce prejudicii bugetului de stat”, se punctează în aceeași sursă.

Bani și obiecte de valoare, luate mită?

Ofițerii care au efectuat perchezițiile au reținut documente în legătură cu cauza, dar și bani și obiecte de valoare, printre caer peste 100 de mii de euro, brățări, ceasuri sau coliere.

„În urma perchezițiilor au fost ridicate mai multe înscrisuri care au legătură cu cauza, sumele de 150.145 de euro, 59.495 de lei și 100 de dolari, 39 de inele, trei brățări, un ceas din aur, 11 coliere, 24 de perechi de cercei, două broșe, șase pandantive și șapte bănuți din aur. Dosarul s-a constituit la nivelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș, ca urmare a sesizării unității de parchet de către DGA – Serviciul Județean Anticorupție Mureș, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare și dare de mită. În cauză s-a beneficiat de sprijinul Serviciului Tehnic al D.G.A. șiInspectoratului General al Poliției Române – Direcția de Operațiuni Speciale – Brigada de Operațiuni Speciale Târgu Mureș”, se specifică în comunicat.

Te ia DNA Pamfil Constantin!!!

23 - VIZUALIZĂRI

Sursa
Alex PĂTRAȘCU: zi-de-zi.ro

🔥Doar 3599 Lei Televizor QLED Samsung 165 cm! 🔥

Lasă un răspuns

Back to top button