Flip.ro, tânărul start-up românesc care încurajează economia circulară prin recondiționarea telefoanelor, pe care le reintroduc pe piață ca noi, au plătit, în primele 4 luni ale anului, 4.8 milioane de euro românilor care și-au vândut telefoanele pe platformă, 100% online, în deplină siguranță – o creștere de 32% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.
Numărul de persoane care au ales să nu mai țină telefoanele le sertar și să le ofere o nouă viață cu ajutorul Flip.ro a crescut și el cu 28% în primele patru luni ale anului, comparativ cu primele 4 luni ale anului trecut. Conform datelor din primul trimestru din 2023, 54% dintre români au ales Flip.ro pentru a vinde în siguranță, în creștere față de ultimul trimestru din 2022.
Conform datelor interne, pentru 49% dintre români, cel mai mult a contat că vânzarea pe Flip.ro se realizează rapid și fără efort, iar pentru 46% dintre ei a contat rapiditatea tranzacției – timpul mediu de vânzare al unui telefon pe Flip.ro este de 8 zile pentru vânzarea standard, iar pentru vânzarea instant plata se realizează în 1-2 zile de la confirmarea ofertei. Pentru 42% dintre cei care și-au vândut telefoanele prin Flip.ro, cel mai important aspect în luarea deciziei a fost că apreciază că platforma este de încredere, în creștere față de finalul anului trecut.
„În ultimele luni ne-am concentrat pe îmbunătățirea experienței de vânzare a unui telefon pe Flip.ro pentru a face serviciul cât mai accesibil și ușor de folosit, iar acest lucru s-a văzut în rezultatele primului trimestru din acest an. Conform datelor noastre, 43% dintre cei care și-au vândut telefoanele pe Flip.ro au demarat procesul imediat, ceea ce ne arată că au încredere în serviciile noastre și apreciază siguranța și rapiditatea cu care se desfășoară acest proces”, declară Alex Burghelia, cofondator Flip.ro.
Datele Flip.ro pentru primul trimestru al anului 2023 arată că printre principalele motive pentru care românii țin la sertar telefoanele pe care nu le mai folosesc, sunt pentru că îl păstrau de back-up (48%), nu au avut timp să se ocupe de vânzarea telefonului (22%), sau au uitat de el (16%).
„Observăm că românii care păstrează la sertar telefoanele pe care nu le mai folosesc le țin pentru pentru orice eventualitate, pentru familie sau prieteni, nu au timp să se ocupe de vânzarea lor sau pur și simplu uită de ele, ținând bani blocați în sertare – aceste telefoane, nefolosite, se devalorizează și devin în timp e-waste; în schimb, dacă sunt reintroduse în circuit, reprezintă un buget deblocat, și contribuie în același timp la protejarea mediului înconjurător”, adaugă Alex Burghelia.
În continuare, aproape două treimi dintre cei care aleg să își vândă telefoanele pe Flip.ro sunt bărbați, milenialii reprezentând aproape 70% din totalul celor care aleg acest serviciu. Cei mai mulți români care și-au vândut telefoanele pe care nu le mai folosesc pe Flip.ro în primele luni ale anului au fost din București și Ilfov (39%), urmați de cei din Transilvania (18%), Muntenia (13%) și Moldova (12%).
Flip.ro este un marketplace înființat la finalul anului 2019, de către 3 tineri antreprenori: Alin Luca, Alex Burghelia și George Moroianu. În prezent, Flip este liderul companiilor de tehnologie din România care cumpără și vând telefoane recondiționate. Ca și în cazul cumpărării unui telefon nou, produsele achiziționate de la Flip.ro includ o garanție de cel putin 12 de luni, 30 de zile drept de retur, livrare rapidă și suport permanent pentru clienți. În plus, cumpărarea unui telefon recondiționat contribuie la protejarea planetei.
Din 2021, compania face parte din grupul eMAG de la care a primit și finanțare de 8 milioane de euro, a ajuns la peste 160 de angajați și s-a lansat deja în Bulgaria și Ungaria. Până acum peste 250.000 de clienţi au apelat la Flip.ro pentru a vinde sau cumpăra un telefon ca nou.
Date client:
FLIP TECHNOLOGIES S.R.L.
Tel. 021 9181
Adresa: Splaiul Independenței 319, Sema Parc, București, Sector 6