COMPANIA AQUASERV S.A. a rezultat prin asocierea localităţii Târgu Mureş cu Consiliul Judeţean Mureş şi cu localităţile Sighişoara, Reghin, Luduş, Târnăveni, Iernut şi Cristuru Secuiesc, aceste localităţi reprezentând acţionariatul companiei. Adunarea generală a acţionarilor este organul de conducere al societăţii care decide asupra activităţii acesteia, potrivit atributiilor stabilite prin Actul constitutiv, Legea nr.31/1990, precum si alte acte normative, dupa caz.
Compania AQUASERV S.A., deţine din anul 2006 licenţa clasa I pentru serviciul public de alimentare cu apă şi de canalizare, fiind în prezent unul dintre cei mai importanţi Operatori Regionali în domeniul serviciilor publice de alimentare cu apă şi de canalizare din România şi singurul operator regional licenţiat în domeniu din judeţul Mureş.
VIZIUNE: Ne definim ca un operator în domeniul apei potabile şi al apelor uzate pe o arie lărgită de operare şi urmărim ca performanţele noastre operaţionale şi financiare să ne recomande ca o companie competitivă pe piaţa serviciilor publice de apă şi canalizare din Uniunea Europeană.
DECLARAŢIE DE MISIUNE
- Prioritatea noastră este satisfacerea cerinţelor clienţilor iar succesul companiei noastre depinde de creşterea calităţii şi lărgirea serviciilor oferite.
- Ne preocupă asigurarea unui grad ridicat de profesionalism al angajaţilor fapt pentru care ne declarăm responsabili, fără discriminare.
- Ţintim spre excelenţă şi construim viitorul companiei în sensul prosperităţii, stabilităţii şi dezvoltării printr-un management performant.
- Integrându-ne în mediul extern, suntem responsabili pentru conservarea şi protecţia mediului înconjurător, în beneficiul comunităţii.
OBIECTIVELE STRATEGICE
- Asigurarea dezvoltării durabile şi creşterea flexibilităţii organizaţiei prin extinderea ariei de operare şi diversificarea ofertei de servicii către clienţi
- Optimizarea permanentă a costurilor productive şi de logistică astfel încât atingerea performanţelor dorite şi a nivelului serviciilor cerut de consumatori să se facă cu costuri minime
- Prioritizarea lucrărilor de reabilitare şi modernizare cu scopul de a exploata o infrastructură fiabilă de apă şi canal
- Creşterea calităţii vieţii prin furnizarea unor produse şi servicii conform standardelor europene în vigoare
- Preocupare permanentă pentru creşterea gradului de încredere al clienţilor şi pentru asigurarea unei transparenţe legată de acţiunile întreprinse
- Maximizarea potenţialului resurselor umane
- Asigurarea securităţii în muncă a tuturor angajaţilor şi a altor părţi interesate
- Eliminarea aspectelor cu impact negativ semnificativ asupra mediului şi preocuparea continuă pentru protejarea sănătăţii publice
SERVICIILE DE BAZĂ
• producerea şi distribuţia apei potabile
• colectarea şi epurarea apelor uzate
• colectarea şi managementul apelor pluviale
ARIA DE OPERARE
Tîrgu-Mureş | Târnăveni |
Reghin | Luduş |
Sighişoara | Cristuru Secuiesc |
Iernut | 80 de localităţi rurale din judeţele Mureş, Harghita şi Bistriţa Năsăud |
CIFRE CHEIE
Lungimea sistemelor de alimentare cu apă potabilă – 1143 de km |
Lungimea sistemelor de canalizare – 807 de km |
Numărul locuitorilor şi agenţilor economici deserviţi – 300.000 |
Cifra de afaceri netă (2015) – 86.606.991 lei |
Număr de angajaţi – 874 |
Cantitatea de apă potabilă facturată anual – 16 milioane mc |
Cantitatea de apă uzată facturată anual – 17,1 milioane mc |
Reprezentantii membrilor AGA:
Bakos Levente / Municipiul Târgu Mureş | Gáll Ernő / Municipiul Sighişoara |
Pădurean Mihai / Municipiul Reghin | Pantea Constantin / Oraşul Iernut |
Dudilă Marius / Oraşul Luduş | Kolumbán Sándor Gábor / Oraşul Cristuru Secuiesc |
Piaskovski Stanislav / Municipiul Târnăveni | Suciu Călin / Judeţul Mureş |
Consiliu de administraţie | Managerii de nivel superior |
Racz Lucian.pdf – Președinte CA | Director General – ec. Lazar Sorin.pdf |
Pajint Emilia Marcela.pdf– membru CA, | Director Exploatarel – ing. Horobet Sergiu.pdf |
Lazar Sorin.pdf – membru CA, | Director Economic – ec. Takacs Elek.pdf |
Sipos Levente.pdf – membru CA, | Director Dezvoltare – ec. Maior Raluca.pdf |
Nagy Istvan.pdf – membru CA. | Director Tehnic – ing.Bota Istvan Zoltan.pdf |
Sucursale AQUASERV S.A:
COMPANIA AQUASERV S.A. Târgu Mureş – sucursala SIGHIŞOARA
545400 Sighişoara, str. Ecaterina Teodoroiu nr.4
Telefon: 0265-772.350
e-mail: sighisoara@aquaserv.ro
Şef sucursală: Pop Claudiu
COMPANIA AQUASERV S.A. Târgu Mureş – sucursala LUDUŞ
545200 Luduş, P-ţa Unirii nr.5
Telefon: 0265-411.425
e-mail:ludus@aquaserv.ro
Şef sucursală: Oaneş Gelu
COMPANIA AQUASERV S.A. Târgu Mureş – sucursala LUDUŞ Centrul de Relații cu Clienții Iernut
545100 Iernut, str. Apei nr. 1
Telefon: 0265-471.394
e-mail: iernut@aquaserv.ro
COMPANIA AQUASERV S.A. Târgu Mureş – sucursala TÂRNĂVENI
545600 Târnăveni, str. Rampei nr.8
Telefon: 0265-441.035
e-mail:tarnaveni@aquaserv.ro
Adresa Centrului de relaţii cu clienţii: Târnăveni, str. Victoriei nr.21
Şef sucursală: Tacșa Horațiu Bogdan
COMPANIA AQUASERV S.A. Târgu Mureş – sucursala CRISTURU SECUIESC
535400 Cristuru Secuiesc, str. Harghitei nr.11B
Telefon: 0266-242.703
e-mail: cristur@aquaserv.ro
Şef sucursală: Kelemen Endre
COMPANIA AQUASERV S.A. Târgu Mureş – sucursala REGHIN
545300 Reghin, Mihai Viteazu nr. 59
Telefon: 0265-512.800
e-mail: reghin@aquaserv.ro
Şef sucursală: Dumitrache Ionuţ-Gabriel