Peste 40 de angajați ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Horea” al județului Mureș sunt acasă pentru că s-au îmbolnăvit cu noul coronavirus sau au avut contact cu un caz confirmat.
Inspectorul șef al ISU Mureș, col. Călin Handrea, a precizat pentru Radio Târgu Mureș că nu se poate stabili cu exactitate sursa infectării, dar că toți cei bolnavi sunt acasă, fără probleme deosebite:
În cadrul Inspectoratului, avem 13 persoane în carantină, și 29 în izolare. Cu toate măsurile pe care le-am luat, se pare că, în continuare, numărul de persoane în cadrul Inspectoratului este destul de mare, în ceea ce privește carantinarea și izolarea. Ne descurcăm, având în vedere faptul că sunt în mai multe subunități. Noi am fost prima dată afectați la nivelul subunității Sighișoara, după care a fost Târnăveni, ulterior Târgu Mureș, acum Reghin și Sărmașu. Răspândirea acestui virus se pare că e comunitară, nu putem spune dacă persoanele care sunt în izolare au contractat virusul în timpul programului de lucru sau în afara acestuia, e greu de stabilit acest aspect. Inspectorul șef al ISU Mureș, col. Călin Handrea,
Programul ISU Mureș a fost decalat astfel încât angajații să vină și să plece în serii, pentru a se evita cât mai mult contactul între ei.