fashiondays.ro

Adrian Sârbu, Evreul TERORIST!!

0 comentarii 6 views
A+A-
Reset

În rechizitoriul Dosarului Mineriadei, fostul patron al ProTV este acuzat că a intenţionat să realizeze un atentat terorist asupra manifestanţilor în iunie 1990.

Procurorii militari scriu lucruri absolut halucinante în rechizitoriul orin care trimit în judecată 14 persoane în Dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990.

Astfel, Adrian Sârbu, care la vremea respectivă era consilier al premierului Petre Roman, ar fi intenţionat să lanseze un atac terorist asupra manifestanţilor din Piaţa Universităţii, cu un autoturism capcană încărcat cu 20 de kilograme de trotil. Astfel, în rechizitoriu, citat de Digi24  se arată:

„Era evident faptul că demonstraţiile din Piaţă iritau puterea politică instituită în decembrie 1989 şi, în special, Partidul Frontul Salvării Naţionale, cu atât mai mult cu cât, în perioada respectivă, toate partidele se aflau în plină campanie electorală pentru alegerile parlamentare şi prezidenţiale a căror dată fusese stabilită la 20 mai 1990. Inculpatul Adrian Sârbu, consilier al inculpatului Petre Roman a fost în stare să gândească atacuri teroriste asupra manifestanţilor din Piaţa Universităţii, solicitând ministrului Apărării să-i pună la dispoziţie 20 de kilograme de trotil pentru a-i arunca în aer pe protestatari.”

Procurorii îl mai învinuiesc pe Adrian Sârbu, cel care ulterior a devenit patronul ProTv, că a participat la organizarea atacului asupra populaţiei civile, facilitând transportul la Bucureşti al unor grupuri de muncitori de la Galaţi şi s-a ocupat, din ordinul lui Petre Roman, împreună cu Cazimir Ionescu şi cu Dumitru Nicolae, de cazarea şi hrănirea minerilor.

Adrian Sârbu s-ar mai face vinovat de propagarea unor informaţii false, precum aceea că în Bucureşti ar fi vorba de o rebeliune legionară:

„Caracterul politic al acţiunilor inculpatului rezultă din faptul că, aşa cum afirmă martorul (…), acesta a fost cel care a redactat un comunicat transmis la postul de televiziune ca fiind din partea Guvernului, iar în comunicat se preciza, în esenţă, că ceea ce se întâmplă în ziua de 13 iunie 1990 este rezultatul acţiunilor unei mişcări legionare. Aceasta în condiţiile în care, potrivit martorului (…), informările făcute de către Serviciul Român de Informaţii şi de Direcţia de Informaţii a Armatei, informări care reflectau starea de fapt reală şi care erau transmise preşedintelui şi prim-ministrului, erau gestionate de inculpatul Sârbu Adrian, acesta cunoscând conţinutul lor şi fiind la fel de bine informat ca şi preşedintele şi primul-ministru.”

Iată şi pasajul în care procurorii se referă în mod expres la intenţia de atac terorist a lui Sârbu:

„În luna mai 1990, înainte de se decide evacuarea Pieţei Universităţii, inculpatul Sârbu Adrian a avut chiar o iniţiativă personală pentru o acţiune mult mai radicală decât evacuarea forţată a manifestanţilor din Piaţa Universităţii. Astfel, acesta i-a cerut ministrului Apărării Naţionale să-i pună la dispoziţie o cantitate de trotil cu care să realizeze un autoturism capcană pe care să-l detoneze în mijlocul manifestanţilor.”

 

Adrian Sârbu (n. 18 aprilie 1955, Brașov) este un om de afaceri și om de televiziune român de origine evreiască.

În 22 decembrie 1989 a participat la revoluția română, filmând anumite scene din clădirea C.C. al PCR. A devenit membru al Consiliului Frontului Salvării Naționale, ocupând funcția de secretar de stat pe probleme de massmedia.



Adaugă un comentariu



despre

Site-ul sighisoara-online.com este un portal dedicat orașului Sighișoara, oferind o gamă variată de informații și resurse pentru locuitori și vizitatori

 

Contact

contact@sighisoara-online.com

Top Citite

©2024  Sighisoara Online – Toate drepturile rezervate