drmax.ro/
Stiri Naționale

A fost publicat ghidul pentru combaterea hărțuirii sexuale și morale la locul de munca


interlink.ro

Primul ghid privind hărțuirea sexuală și morală la locul de muncă a fost publicat, a anunțat astăzi Gabriela Firea, ministrul Familiei și Egalității de Șanse. Acesta este dedicat instituțiilor și companiilor private.

Ghidul stabilește măsurile care vor fi luate în interiorul unei instituții dacă o persoană va fi hărțuită.

„Ghidul privind hărțuirea pe criteriu de sex și hărțuirea morală la locul de muncă este o premieră pentru România. Documentul a fost elaborat de specialiștii ANES împreună cu Institutul Român Pentru Drepturile Omului și Ministerul Muncii și Solidarității Sociale. (…) Acest ghid este un instrument important, pe care dorim să-l implementăm în toate instituțiile și care va fi sprijin real pentru angajați, dar și pentru angajatori. Orice conduită ostilă sau nedorită, orice comentariu nepotrivit, cu tentă sexuală, orice acțiuni și gesturi nepotrivite înseamnă hărțuire și acest ghid stabilește toate măsurile care trebuie luate la nivelul unei instituții pentru a gestiona astfel de situații, dar în primul rând pentru a preveni”, a anunțat ministrul Gabriela Firea.

Timp de 30 de zile, ghidul poate fi consultat pe site-ul Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse. Ministerul, prin Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați, va oferi suport, îndrumare și coordonare metodologică instituțiilor publice și companiilor private pentru aplicarea măsurilor din acest document, a adăugat Firea.

Potrivit statisticii, în primele nouă luni ale anului 130 de persoane au fost hărțuite în spațiul public. 287 de anchete penale sunt în lucru.

bottegaverde.ro

Related Articles

Lasă un răspuns

Back to top button