fashiondays.ro
Judetul Mures

9 profesori din județul Mureș sunt confirmați cu COVID-19

horacredit.ro/

În ultima săptămână, la nivel național a crescut vertiginos numărul elevilor și al cadrelor didactice care s-au îmbolnăvit.

Peste 1900 de elevi și profesori au fost confirmați cu COVID, de la redeschiderea școlilor.

În județul Mureș nu sunt motive de îngrijorare, susține Inspectoratul Școlar Județean, pentru că doar 9 profesori și 9 elevi au fost confirmați cu noul tip de coronavirus.

Purtătorul de cuvânt al IȘJ Mureș, Camelia Irimie Matei:

În ceea ce privește numărul elevilor confirmați cu COVID, avem un număr de 9 elevi în județ, iar din categoria personalului didactic, 9 profesori și 9 din categoria personalului didactic și didactic auxiliar. Ca și efective de clase sau grupe cu activitatea față în față suspendată ca urmare a cazurilor confirmate, avem un număr de 10 care își vor continua activitatea online, astfel că în județul Mureș nu există motive de îngrijorare în ceea ce privește creșterea alarmantă a situațiilor de COVID nici în cadrul elevilor și nici în cadrul personalului didactic.

În paralel, sindicaliștii din învățământ reiau mesajele pentru prioritizarea profesorilor la vaccinare, în condițiile în care nu se știe câți dintre copii sunt purtători de virus.

Președintele Sindicatului ”Spiru Haret” Mureș, Maria Rezi:

Din câte vedem, abia acum s-a gândit să se creeze un proiect prin care să fie luați în seamă dascălii, că e foarte important ca ei să fie vaccinați. Unii colegi de-ai noștri au anumită vârstă și, după o anumită vârstă, după 50 de ani, încep anumite boli, sunt și colegi foarte tineri care au probleme de sănătate. Nu am avut posibilitatea să cunoaștem în ce măsură acești copii au fost trecuți prin pandemie sau părinții lor, nu s-a știut, atunci când s-au întors la clasă, la ce nivel de sănătate sunt acești copii.

Cifrele arată că situația evoluează înspre bine, iar față de săptămâna trecută, mai multe școli din județul Mureș au trecut pe scenariul verde.

Revine purtătorul de cuvânt al IȘJ Mureș, Camelia Irimie Matei:

Din totalul de unități de învățământ de 589 din județul Mureș, în ceea ce privește scenariile de funcționare, pentru săptămâna în curs, un număr de 433 de unități de învățământ vor funcționa în săptămâna 22-26 februarie pe scenariul verde, 154 pe scenariul galben, iar pe scenariul roșu, două unități de învățământ. Față de săptămâna trecută, avem o creștere a unităților de învățământ care vor funcționa pe scenariul verde, avem un număr de 55 de unități de învățământ în plus.

Situația este îngrijorătoare în județul Brașov unde, de la reluarea școlii, aproximativ 60 de elevi au fost confirmați cu COVID, alături de peste 30 de cadre didactice.

33 - VIZUALIZĂRI
Sursa
radiomures.ro
badabum.ro

Lasă un răspuns

Back to top button